Compania de Transport Public Cluj-Napoca a anunțat introducerea unor restricții de circulație în zona zona stadioanelor Cluj Arena și „Dr. Constantin Rădulescu”, cu ocazia Campionatului European de Fotbal Under 21. Restricțiilor vor fi în vigoare în perioada 22 iunie- 2 iulie 2023, după cum urmează:
- Pe strada Splaiul Independenței (de la intersecția cu strada George Coșbuc până la intersecția cu strada Giuseppe Garibaldi), pe strada George Coșbuc (de la intersecția cu Aleea Stadionului până la intersecția cu strada Splaiul Independenței, pe sensul de mers înspre strada Splaiul Independenței);
- Pe strada Romulus Vuia (de la intersecția cu strada Lăcătușului până la intersecția cu strada Buhuși, pe banda de circulație cu sensul de mers înspre strada Buhuși), pe strada 11 Octombrie (de la intersecția cu strada Gruia până la intersecția cu strada Romulus Vuia), pe strada Migdalului (de la intersecția cu strada 11 Octombrie până la intersecția cu strada 16 Februarie).
De asemenea, în ziua meciurilor vor fi afectate de restricții liniile de autobuze 30, 37, M26 și Cora 1, în următoarele intervale orare:
- 22.06.2023 între: 17:00 – 21:30 – Linia 37;
19:00 – 23:15 – Liniile 30, M26 și Cora 1;
- 25.06.2023 între: 17:00 – 21:30 – Liniile 30, M26 și Cora 1;
19:00 – 23:15 – Linia 37;
- 28.06.2023 între: 19:00 – 23:15 – Liniile 30, M26 și Cora 1;
19:00 – 23:15 – Linia 37;
- 02.07.2023 între: 19:30 – 23:15 – Liniile 30, M26 și Cora 1.
Liniile 30, M26 și Cora 1 vor circula pe traseu deviat pe str. Uzinei Electrice, Aleea Stadionului, G. Coșbuc, iar cursele de pe linia 37 vor fi efectuate pe traseul liniei 38 (P-ța M.Viteazul – Str. Vânătorului). Circulația tramvaielor liniilor 101 și 102 va fi permisă pe Splaiul Independenței.