Poliția Locală a început să lase hârtii informative pe parbrizele mașinilor parcate pe platoul de la Sala Sporturilor: “Stimate conducător auto, în perioada 18.08 – 19.09 parcarea este rezervată pentru organizarea evenimentului UNTOLD”.
Ca de fiecare dată, șoferii clujeni se anunță între ei când se întâmplă ceva prin oraș, așa că unul dintre membrii grupului Info Trafic Cluj i-a anunțat și pe restul: “S-a blocat pentru o lună încă jumătate din ce mai rămăsese din parcarea de la Sala Sporturilor, de data aceasta pentru măritul untold…ăla care ține doar câteva zile…”.
“Mno, gata cu parcarea moka, pentru unele persoane… e plin de masini parcate ce stau acolo cu saptamanile! Daca nu vin proprietarii, sa le duca in Someșeni, sa plateasca totusi si ei locul de parcare”, a adăugat un alt membru al grupului de pe Facebook.
Festivalul UNTOLD se va desfășura în perioada 9-12 septembrie.
Sursa foto: Info Trafic Cluj