Cursa iubirii este o competiţie în care 12 cupluri intră în aventura vieţii lor, un reality show săptămânal, ale cărui filmări au început deja. Emisiunea este un format propriu, o producţie Prima TV.
12 cupluri intră în aventură, dar aventura le va demonstra dacă sunt cu adevărat un cuplu. Pot face faţă provocărilor? Se pot susţine unul pe altul în momente de tensiune maximă? Nervii vor ceda uşor, lacrimile vor curge, competiţia va atinge cote nebănuite şi va genera situaţii la limită. Toate acestea se vor vedea în show-ul ce va fi difuzat în prime time, în toamnă, la Prima TV. Concurenţii pleacă în aventură prin ţară, iar în exercitiul de a-și testa relația vor avea alături un psiholog, Livia Popescu, cu ani mulţi de experienţă în terapia de cuplu. Acesta îi va îndruma pe tot parcursul emisiunii, la fiecare probă și de câte ori vor da de greu. Dacă, la final, vor demonstra că pot fi o echipă redutabilă, luptând cu succes, vor încasa şi premiul cel mare – 15.000 de euro şi o vacanţă de o săptămână pe o insulă exotică.
Ghidul celor 12 cupluri si prezentatorul reality show-ului va fi Cove (Gabriel Coveşeanu).