”Dacă jucăm la fel sigur o să pierdem. Nu poți avea un meci mai greu.” Dan Petrescu, discurs marca înregistrată înainte de meciul cu Farul

by Christian Suciu

Dan Petrescu nu vrea sub nicio formă ca jucătorii săi să se relaxeze! Înaintea meciului cu Farul (sâmbătă, ora 20:30, live pe Look Sport+ şi PrimaPlay.ro), antrenorul CFR-ului a avut un nou discurs în care şi-a lăudat excesiv adversarii, considerând că Farul are un atac de speriat.

După 1-0 în Gruia şi 2-0 la Constanţa în sezonul regular, Petrescu îl înfruntă pe prietenul Hagi pentru a treia oară în această stagiune, iar miza CFR-ului e obţinerea celor trei puncte care l-ar putea duce pe Super Dan la zece lungimi în faţa FCSB-ului. Pentru fostul fundaş dreapta, deplasarea la Malul Mării e nici mai mult, nici mai puţin decât cel mai greu meci pe care-l putea juca în această perioadă în care Sergiu Buş, accidentat, e singura absenţă din lotul campioanei: 

“Farul, la meciurile de pe teren propriu, e echipa cea mai bună. Are cel mai bun joc de atac posibil pe teren propriu. Asta am simţit şi noi la Constanţa. Atunci am avut noroc, am recunoscut. Am ajuns rar la poartă şi am marcat două goluri, am avut noroc. Dacă jucăm la fel, sigur o să pierdem. Trebuie să fim atenţi, să punem probleme şi să fim atenţi pe faza defensivă. Vor intra Nedelcu, Omoh şi Iancu, sunt sigur. Cu aceşti trei jucători forţa lor este mult mai mare, mai ales dacă mă gândesc la jocul de atac. Cred că, în momentul ăsta, nu poţi avea un meci mai greu decât să joci contra Farului la Constanţa cu Hagi antrenor.

În afară de Buş, care s-a accidentat azi, toată lumea este validă. Îmi pare bine că am problema de a alege cei mai buni jucători. E o problemă şi cu cine punem pe bancă. Avem nevoie de jucători care decid meciurile, acest campionat va fi decis de jucătorii de pe bancă. Ieri am fost invitat la Juventus – Villarreal, m-am uitat la cele două bănci şi am spus că Villarreal va câştiga, pentru că avea zece jucători buni pe bancă. În opinia mea, banca e mai importantă decât primul 11. FCSB a făcut bine cu Gheorghe şi Ianis Stoica”, a declarat Dan Petrescu, joi, în cadrul conferinţei de presă în care a prefaţat al 11-lea duel direct cu Gică Hagi.

sursa:looksport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza