Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a anunţat că nu se va despărţi de niciun jucător din lot, cu excepţia fundaşului Ulrich Meleke, care a fost cedat împrumut la FC Voluntari. În schimb, Giedrius Arlauskis, Iasmin Latovlevici, Anas Tahiri, Guessouma Fofana şi Alexandru Chipciu riscă să nu fie înregistraţi pe lista UEFA pentru grupele Conference League.
În ciuda acestui fapt, campioana României l-a scos din lotul care apare pe site-ul LPF pe Arlauskis. În schimb, pe listă sunt trecuţi în schimb noii veniţi: Emmanuel Culio, Mihai Bordeianu, Florin Ştefan şi Nana Boateng.
Tehnicianul a vorbit despre situaţia lui Arlauskis şi a punctat faptul că nu are foarte multe detalii. Tehnicianul nu l-a trecut pe lituanian pe lista UEFA şi a invocat faptul că e accidentat, acolo unde au ajuns pe postul de portar Cristian Bălgrădean, Cristiano Figueiredo şi Otto Hindrich.
“Eu nu am dat pe nimeni afară, cum se spune de Arlauskis. De când am ajuns, nu l-am văzut până acum. Eu nu ştiu unde e Arlauskis. Trebuia să dau la lista UEFA trei portari. Doi şi unul U21, Otto, care e crescut de club. Arlauskis, nefiind acolo şi spunându-mi-se că e accidentat, cum să-l trec eu pe listă?
El a vorbit cu Mara şi i-a spus că face tratament în Lituania. Dacă n-a considerat să mă sune pe mine, asta e problema lui. Eu am lucrat foarte bine cu el patru ani. El a declarat că s-a întors pentru o anumită persoană, pentru Marian Copilu. Dacă a declarat aşa, poate aşa a vrut să fie, nu ştiu, dar eu, în niciun caz, nu am avut o problemă cu el.
Cum să fie de ajutor dacă e accidentat? Eu pot să risc? Eu am schimbat atât lista asta că n-am mai înţeles nimic”, a declarat Petrescu, pentru DigiSport.