Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu pare să fie cu bagajele făcute și gata de o nouă despărțire de clubul clujean. Patronul CFR-ului Ioan Varga este extrem de nemulțumit de ultimele performanțe ale clubului în competițiile europene și ar fi gata să pună punct celui de-al treilea mandat al ”Bursucului” la CFR dacă și acesta își dorește rezilierea contractului.
” Bate câmpii! I-am făcut absolut toate poftele şi singurul lucru care mă interesa erau rezultatele. (…) Dragostea cu sila nu se poate face! Ne punem la masă şi discutăm condiţiile rezilierii. Nu voi fi rigid.Până acum, nici măcar salariul lui nu şi l-a câştigat din performanţele acestui sezon.
Dacă ne raportăm la bugetul clubului, e o discrepanţă serioasă între ce a adus prin rezultate şi ce cheltuim. Fireşte că sunt nu nemulţumit, ci foarte nemulţumit! Cum să mă simt altfel când am băgat atâţia bani în jucători şi ajungem să pierdem în Conference League cu ciuca bătăilor? E ceva care nu mai funcţionează. S-a instaurat un blocaj pe care nu mi-l explic acum.” a declarat patronul CFR-ului pentru Playsport.
În cazul în care Varga va alege să-l demită pe Dan petrescu va fi obligat să-i plătească clauza de reziliere de 400 de mii de euro însă apropiați ai acestuia admit că acesta s-ar mulțumi și cu o sumă de 200 de mii de euro.
Reacția dură a lui Ioan Varga vine ca urmare a declarațiilor lui Petrescu în care a admis că este nemulțumit de contestațiile din ultima perioadă și ar fi dispus să se despartă de clubul din Gruia.
” Eu nu înţeleg de unde vine această presiune, nu înţeleg de niciun fel. În primul meu an aici, am câştigat campionatul şi am plecat, da. Am revenit, am luat iar campionatul, am dus echipa în grupele Europa League, am ajuns până în primăvară. Anul următor, am câştigat iar campionatul, iar ne-am dus până în Grupele Europa League. Nici atunci nu era lumea mulţumită. După 6 luni, iar au fost probleme, iar m-au întors, iar m-au chemat, iar am luat campionatul, iar am ajuns în grupe.
Băi băieţi, dacă s-a plictisit lumea să ia campionate şi să meargă în grupele europene, nicio problemă, plec. Mai mult să iau campionatul şi să merg în grupele europene nu pot să fac. Poate vine altul şi ia Champions League. Ia campionatul şi ajunge în grupele Champions League.” a fost mesajul lui Dan Petrescu la adresa criticilor primite în urma rezultatelor slabe ale lui CFR Cluj.
sursa:primasport.ro