În prag de Moș Nicolae, cele 4 cluburi Rotaract și Interact din Cluj-Napoca (Rotaract Cluj-Napoca, Rotaract Visio, Rotaract Samvs, Rotaract Cetățuie și a clubului Interact Cluj-Napoca;) lucrează împreună pentru a da startul celei de-a 7-a ediții a proiectului național, sub egida Rotaract “O Cană de Fericire”.
Evenimentul va avea loc în perioada 4-8 decembrie 2019, între orele 12:00-22:00 la Iulius Mall.
Proiectul caritabil are scopul de a implica comunitatea în nevoile ei. Ca urmare, în acest an profiturile vor merge către clinica “Dominic Stanca” pentru a construi o secție nouă de internări de zi.
Ultimele ediții ale proiectului au avut drept scop aducerea zâmbetului pe chipurile copiilor din Iacobeni. Situația delicată în care se afla școala și spațiul de joacă al școlii s-a schimbat după ce cele 4 cluburi Rotaract au decis să dea o mână de ajutor și să reabiliteze școala înainte de începerea anului școlar 2018-2019.