De astăzi putem tranzita mai repede Bulgaria

by admin

Începând de vineri, cetățenii români vor putea tranzita mai ușor Bulgaria, după ce procedura de tranzit a fost simplificată. În acest fel, spun reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe, se vor reduce considerabil timpii de așteptare în punctele de control pentru trecerea frontierei.

Decizia a fost luată după o convorbire pe care ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut-o joi cu Ekaterina Zaharieva, viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe al Republicii Bulgaria.

Conform MAE, șeful diplomației române a abordat tema procedurii aplicate pentru tranzitarea teritoriului Bulgariei de către cetățenii români și a adresat rugămintea ca autoritățile bulgare să asigure fluidizarea traficului, prin reducerea timpului de așteptare în punctele de control pentru trecerea frontierei.

„În seara zilei de joi, autoritățile bulgare au adoptat o nouă reglementare, printr-un Ordin al Ministrului Sănătății al Republicii Bulgaria, prin care este eliminată cerința aplicabilă anterior, prin care persoanele care doreau să tranziteze teritoriul Republicii Bulgaria puteau să o facă doar în urma transmiterii de către misiunile diplomatice sau consulare ale statului de cetățenie a unei notificări către Ministerul bulgar al Afacerilor Externe care să se ateste scopul exclusiv de tranzitare”, au anunțat autoritățile de la București.

Procedura aplicată până acum provoca uneori întârzieri mari în tranzitarea Bulgariei de către cetățenii români, transmite MAE.

„Noul Ordin prevede că persoanele aflate în tranzit urmează a-și asuma, printr-o declarație pe proprie răspundere, că tranzitul are ca scop exclusiv tranzitarea teritoriului bulgar și că se garantează părăsirea neîntârziată a teritoriului Republicii Bulgaria. Noua reglementare va fi aplicabilă din data de 22 mai 2020”, au mai declarat reprezentanții MAE.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza