Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj anunță reluarea acțiunilor de teren cu stația mobilă pentru preluarea documentelor necesare eliberării actelor de identitate.
Prima deplasare din acest an va avea loc luni, 14 aprilie 2025, începând cu ora 9:30, în localitatea Ploscoș, județul Cluj.
O echipă de funcționari ai DJEP Cluj se va deplasa cu stația mobilă pentru a prelua cererile și fotografiile necesare întocmirii cărților de identitate, venind astfel în sprijinul cetățenilor care se confruntă cu dificultăți în accesarea serviciilor din cauza distanței sau a mobilității reduse.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:
„Sunt acțiuni pe care le încurajez și le sprijin cu toată convingerea, prin care venim în sprijinul persoanelor cu mobilitate redusă, a vârstnicilor sau a persoanelor defavorizate. În acest fel, facilităm obținerea rapidă a actelor de identitate, cu economie de timp și bani pentru cei în ajutorul cărora venim.”
Cine poate beneficia de serviciile stației mobile:
Cetățenii comunei Ploscoș sunt invitați să se prezinte la sediul Primăriei cu documentele necesare dacă se regăsesc în următoarele situații:
- schimbarea domiciliului din cauza modificării nomenclatorului stradal,
- expirarea cărții de identitate sau apropierea termenului de expirare (în următoarele 180 de zile),
- împlinirea vârstei de 14 ani (primul act de identitate),
- alte situații ce impun eliberarea unui nou act,
- solicitarea unei vize de reședință.
Activitățile de preluare a documentelor și imaginilor vor fi sprijinite de angajații Primăriei Ploscoș și de reprezentanții Poliției locale, pentru a asigura desfășurarea în condiții optime.
Activitate constantă în județ
În anul 2024, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj a organizat 11 deplasări cu stația mobilă, la solicitarea primăriilor clujene. Au fost deservite 1.090 de persoane din localitățile: Pălatca, Cămărașu, Viișoara, Gilău, Mociu, Căianu, Călărași și Ceanu Mare.
Acțiunea de la Ploscoș marchează continuarea angajamentului DJEP Cluj de a facilita accesul cetățenilor la servicii esențiale, reducând birocrația și timpul de așteptare pentru locuitorii zonelor rurale.