Dialogul de la distanţă dintre Edward Iordănescu şi Gigi Becali continuă şi cu o zi înaintea Supercupei României. În conferinţa de presă în care a prefaţat meciul de joi seară, antrenorul celor de la CFR Cluj i-a oferit o replică de bun-simţ finanţatorului de la FCSB şi a anunţat că echipa sa pregăteşte un demers prin care vrea să demonstreze că trupa din Gruia a fost dezavantajată de arbitri.
“Nu mă interesează ce spune şi ce face. Îl respect, investeşte bani în fotbal şi mai mult nu am ce să comentez. Burcă este transfigurat. A primit o lovitură extrem de dură (n. red – Burcă a fost lovit cu cotul de Koljic în meciul Craiova – CFR). După ultimul joc am comentat doar de penalty şi de golul anulat, dar când am văzut cum arată Burcă după meci, am rămas fără cuvinte. Sper să reuşim să-l recuperăm, nu este într-o situaţie foarte bună. Dar explicaţiile puerile pe care le-am auzit pe la televizor de la diverse persoane sunt bune pentru persoanele care au făcut liceul la seral, nu pentru mine.
Îmi doresc ca la această finală să fie un arbitraj corect, echidistant, şi nu-mi doresc greşeli de arbitraj în favoarea noastră. Chiar dacă acest lucru s-ar întaâmpla, ar mai echilibra puţin balanţa. În perioada următoare, clubul va ieşi cu o analiză a tot ce a însemnat arbitraj şi, probabil, unii sau alţii o să tacă din gură“, a fost discursul lui Iordănescu, miercuri.
La finalul meciului cu Craiova (0-0), fiul lui Anghel Iordănescu i-a propus lui Gigi Becali un pact prin care atât CFR, cât şi FCSB să nu mai facă referire la arbitraj, dar omul de afaceri din Pipera nu a fost de acord şi a trecut la ironiile caracteristice.
“Mi se pare o propunere tupeistă! Vezi de treba ta, de echipa ta, că eşti antrenor… Ce te bagi tu în ce facem noi, patronii, conducătorii… Nu mă pricep la fotbal, dar ştiu că dacă vine unul în careu şi îţi rupe piciorul e 11 metri. Băi, nenea “Iedi”, vezi de treaba ta, antrenează echipa şi lasă filosofia, măi nenea “Iedi“, a spus Gigi Becali, pentru Look Sport.
Meciul din Supercupa României va avea loc mâine, 15 aprilie, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești, de la ora 19:00, în direct pe Look Sport +.