Doar 50 de cazuri noi de COVID-19 și o incidență de sub 2 la mie în județul Cluj

by admin

În județul Cluj, în ultimele 24 de ore au fost raportate 50 de noi cazuri de COVID-19, în scădere față de ziua precedentă. Incidența continuă să scadă însă și a ajuns astăzi la 1,97 cazuri la mia de locuitori. În spitalele specializate din județ sunt internați în prezent 333 de pacienți confirmați cu COVID-19, dintre care 58 în stare gravă, pe secțiile ATI. De asemenea, a mai fost raportate 2 decese.

La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost raportate 803 de infectări, dintre care 12 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 120 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Numărul total al infectărilor a ajuns în România 1.786.839 de cazuri, dintre care 10.474 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.703.284 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până în prezent, 57.153 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 54 de decese (28 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Gorj, Harghita, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suyceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 54 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 la categoria de vârstă peste 80 ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Din totalul de 54 de pacienți decedați, 51 erau nevaccinați și 3 vaccinați. Cei 3 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 60-69 ani și 70-79 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.629. Dintre acestea, 881 sunt internate la ATI. Dintre cei 881 pacienți internați la ATI, 82 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 110 sunt minori, 104 fiind internați în secții și 5 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.778.908 teste RT-PCR și 5.404.378 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.101 teste RT-PCR (2.979 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.122 la cerere) și 12.004 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 26.016 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.721 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 48.735 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza