Doi minori și patru adulți au ajuns la spital după ce mașina lor s-a izbit de un stâlp în Băișoara

by Christian Suciu

Un accident rutier a avut loc mați seara în comuna clujeană Băișoara în urma căruia șase persoane dintre care două minore au fost rănite și au necesitat transportul la spital. Potrivit pompierilor turdeni, autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune frontală cu un stâlp.

”Pompierii de la Detașamentul Turda au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Băișoara. În primă instanță, echipajele de la Garda de Intervenție Băișoara au asigurat intervenția, acestea găsind un autoturism intrat în stâlp. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, însă șase persoane au necesitat îngrijiri medicale. Mai exact, a fost vorba despre doi minori, două femei și doi bărbați. Cu toții au fost transportați la spital, fiind conștienți și cooperanți. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și trei ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.”, au informat reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza