Doi preoți din Cluj, care au fost infectați cu COVID-19 și acum susțin campania de vaccinare, au fost lăudați de Ministerul Sănătății. Oficialii au postat pe rețelele de socializare un mesaj adresat celor doi preoți care acum îndeamnă credincioșii să se vaccineze.
„Celor ce neagă realitatea virusului, le-aș propune pariul lui Pascal adaptat pentru situația aceasta: dacă virusul nu există și eu dau crezare ideii, nu pierd nimic. Dacă însă există și e periculos iar eu nu dau crezare ideii, deja am o problemă. E un pariu fără risc. Accept mai degrabă să fiu luat de fraier decât să port pe conștiință faptul că poate, din pură ignoranță sau prostie, am trimis pe cineva la ATI sau, mai grav, prea devreme la Domnul”, spune părintele Dorel Gălan, de la Biserica Sfântul Gheorghe din Cluj.
Cel de al doilea preot, care slujește într-un spital din Cluj, susține și el necesitatea vaccinării împotriva COVID-19.
„Unii se vaccinează. De frică. Alții nu se vaccinează. Dintr-o altă frică. Am trecut prin boală, probabil am anticorpi. Nu știu câți și nici cât timp rămân la un nivel protectiv. Și nici nu mă interesează. Pentru că am tăria morală să recunosc faptul că dispun de o cunoaștere limitată și prețuiesc oamenii care se străduiesc să ne fie bine”, spune și preotul Bogdan Chiorean.
Pentru implicarea lor în campania de vaccinare, Ministerul Sănătății le-a transmis un mesaj de mulțumire: „Cei doi preoți ne inspiră, prin credința lor, dar și prin încrederea pe care o au în oameni. Oameni de știință, personal medical și noi, semenii lor. Ei au ales să se vaccineze împotriva COVID-19”.