Două persoane au ajuns la spital, după ce au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni

by admin

Două persoane au ajuns la spital joi seara, după ce au fost lovite de o mașină pe o trecere de pietoni. Accidentul a avut loc pe strada Avram Iancu din Dej.

„Din primele informații, o femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Dej, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada menționată mai sus, ar fi surprins și accidentat 2 persoanele aflate în traversarea părții carosabile, pe trecerea pentru pietoni, respectiv un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 41 de ani. În urma evenimentului cele 2 persoane în vârstă de 41 de ani au avut nevoie de îngrijiri de specialitate, fiind transportate la spital. Conducătoarea auto și cei 2 pietoni au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.

„La fața locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit un autoturism avariat si două persoane care solicitau îngrijiri medicale în afara acestuia. Echipajele SMURD și SAJ au consultat bărbatul și femeia, în vârstă de aproximativ 40 de ani, și le-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La prima evaluare acestea prezentau afecțiuni ușoare”, spun și pompierii clujeni.

În acest caz polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza