Două persoane au rămas încarcerate, în urma unui accident rutier produs miercuri după-amiaza pe strada Șomcutului din municipiul Dej. A fost nevoie de intervenția echipajelor de la descarcerare, iar răniții au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.
„La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ, unde au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul dintre acestea erau blocate două femei care prezentau diverse traumatisme, erau în stare de conștiență și erau cooperante.
Totodată, a fost asigurat accesul salvatorilor către victime, în vârstă de circa 60 și 70 de ani, folosind utilajele de descarcerare, iar apoi au fost extrase din autoturism cu echipamentele speciale, astfel încât să nu le fie agravate leziunile suferite.
Acestea au fost preluate de către cele două echipajele SAJ, prezente la locul evenimentului, și au fost transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.