Două persoane rănite într-un incendiu izbucnit într-o hală din Parcul Industrial Tetarom

by admin

Două persoane au fost rănite sâmbătă dimineața într-un incendiu produs într-o hală din Parcul Industrial Tetarom. Flăcările au izbucnit în timp ce cei doi muncitori efectuau reparații la o celulă electrică.

„Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un incendiu care a cuprins celula electrică a unei hale situate în Parcul Industrial Tetarom. Apelul de urgență a venit la ora 10:44, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară și două echipaje SMURD de terapie intensivă.

Incendiul a fost păstrat în limitele în care a fost găsit, manifestându-se la mai multe componente ale celulei electrice. Doi bărbați de 48 și 36 de ani au suferit arsuri, fiind transportați la spital. Ambii erau conștienți și cooperanți. Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare”, a transmis ISU Cluj.

Polițiștii fac și ei cercetări în acest caz, alături de reprezentanții ITM.

„În această dimineață, în jurul orei 10.45, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre un incendiu, înregistrat într-o hală din Parcul Industrial Tetarom.

În cadrul cercetărilor preliminare efectuate la fața locului s-a stabilit că doi bărbați, în vârstă de 36 și 48 de ani, care desfășurau activități de mentenanță la un punct de distribuire curent electric au fost răniți, fiind transportați la o unitate medicală.

La locul evenimentului au fost solicitați și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă, iar cercetările sunt continuate sub aspectul  infracțiunilor de neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza