Dr. Claudia Gherman, noul manager al Spitalului Județean de Urgență Cluj

by Cristina Mihaila

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca are un nou manager interimar – Prof. Dr. Claudia Gherman, numită prin ordin al Ministerului Sănătății după demiterea lui Petru Șușcă.

Prof. Dr. Claudia Gherman este medic primar cu triplă specialitate: chirurgie generală, chirurgie vasculară și chirurgie plastică. Din 2017 până în prezent a fost medic șef al Secției Clinice Chirurgie Generală II. În paralel, desfășoară activitate didactică și de cercetare, fiind, începând cu octombrie 2020, profesor în cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, Disciplina Abilități – Științe umaniste.

Cu numeroase articole și cărți publicate, membru al comisiilor profesionale de specialitate și director al Centrului de Aptitudini Practice și Simulare în Medicină, Prof. Dr. Claudia Gherman preia conducerea spitalului având ca priorități de management optimizarea activității medicale în contextul COVID-19, continuarea proiectelor de modernizare, dezvoltarea cercetării și implementarea proiectelor de inovare în domeniul medical.

 „Spitalul trece printr-o perioadă extrem de dificilă, ținând seama de pandemia COVID-19. Tocmai de aceea, mă îndrept cu mulțumiri către echipa managerială anterioară, pentru efortul imens depus în aceste luni ale pandemiei, pentru a menține în siguranță deopotrivă pacienții și angajații spitalului. Sunt pe deplin încrezătoare că prin muncă în echipă, respect și grijă pentru oameni putem depăși orice criză”, a declarat Prof. Dr. Claudia Gherman la preluarea mandatului.

Prof. Dr. Claudia Gherman a mai avut funcția de manager interimar al SCJU în 2013, iar între anii 2012-2013 a ocupat funcția de director medical al spitalului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza