Verde crud și verde viu. O culoare și o senzație pe care o drumeție prin pădurile Transilvaniei, la mijloc de aprilie, ți le imprimă în minte și în suflet. Se merge din Cluj în direcția Turda. Se iese spre Alba, după care se ține direcția Moldovenești și după vreo 15 kilometri, ajungeți în comuna Iara și faceți undeva la dreapta, la indicatorul către Cabana Buru. În total, vreo 50 de kilometri de Cluj-Napoca. Într-o zi obișnuită de primăvară, la poalele pădurii abia înmugurite iese și soarele. Nimic nu indică prezența vreunui obiectiv turistic, cu excepția unui mic indicator pe care arată către dreapta: Cheile Borzești.
Mult mai puțin celebre decât surorile mai mari, Cheile Turzii și Cheile Tureni, Cheile Borzești se bucură încă de o oarecare intimitate. Turiștii nu prea au auzit de ele, localnicii le privesc ca pe niște văi obișnuite, iar dintre cei care ajung totuși aici la indicația vreunui prieten, doar unii au inima deschisă la frumusețile sălbatice pe care le oferă. Săpate de apele Văii Borzești, cheile se întind pe 3-4 kilometri și se împart pe două sectoare: cascadele inferioare, traseu săpat în stânci cu mici căderi de apă presărate pe alocuri, și cascadele superioare, care culminează cu o cădere de apă de la câțiva metri înălțime. Ambele porțiuni pot fi relativ ușor parcurse chiar pe cursul apei, dacă valea nu a fost umflată de ploi, dar și pe un traseu alăturat, ceva mai puțin provocator, marcat corespunzător. Indiferent de varianta aleasă, traseul e delimitat pe alocuri de pereți stâncoși, grote secrete și mici defilee săpate de apă. Coroanele abia inmugurite ale copacilor filtrează lumina soarelui într-o notă galben-verzuie cum numai la început de primăvară se poate vedea.
Cheile Borzești au fost declarate arie protejată în anul 1994, datorită peisajelor naturale sălbatice, dar și pentru bogăția de plante și animale care trăiesc aici. La o simplă plimbare de weekend, am văzut numeroase salamandre ieșite la soare, șopârle și insecte care mai de care mai colorate și mai interesante. Localnicii spun că au văzut adesea prin pădure căprioare, vulpi sau urme de porci mistreți.
Avantajul peisajului sălbatic e evident. Sunt mai mari șansele să vă întâlniți cu o căprioară, decât cu un om, cu atât mai puțin cu grupuri mari. Spre deosebire de zonele turistice prin excelență, aici lipsesc și semnele acțiunii umane: nu sunt copaci tăiați (doar câțiva smulși din rădăcină de vreo furtună), nu sunt gunoaie aruncate la întâmplare și nici tarabe fumegânde cu mici și bere. E doar verdele pădurii, susurul apei și adierea vântului. Exact cât e nevoie pentru o deconectare de weekend.
este parte a
