Drumul județean de pe raza comunei Moldovenești a fost asfaltat

by admin

Consiliul Județean Cluj a finalizat asfaltarea drumului județean 103G, care traversează localitatea Moldovenești. Lucrările de asfaltare fac parte din lucrările de întreținere, mult mai ample, care  vizează, în ansamblu, sectorul de drum limită cu județul Alba – Podeni – Moldovenești – Cheia – Săndulești – Tureni – Ceanu Mic – Aiton – Gheorgheni – Centura ocolitoare Vâlcele-Apahida, respectiv tronsonul în lungime de 45,608 km cuprins între pozițiile kilometrice 13+200 și km 58+808.

„Sunt lucrări  importante întrucât acest drum județean, unul dintre cele mai lungi drumuri pe care Consiliul Județean le are în administrare, asigură legături cu alte drumuri județene dar și cu drumurile naționale DN 75 și DN 1. Totodată, el se află pe o relație directă între județul Alba și municipiul Cluj-Napoca, traversând o zonă întinsă a județului, inclusiv Rezervația naturală Cheile Turzii”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Tot în această perioadă, pe acest drum au mai fost finalizate lucrările de asfaltare a podului din localitatea Cheia, precum și cele derulate pe raza localității Tureni.

De asemenea, lucrări de reparații constând în plombări cu îmbrăcăminți asfaltice, tratarea burdușirilor și a tasărilor, realizarea de acostamente, șanțuri și podețe au fost executate în localitățile Gheorgheni, Aiton, Ceanu Mic, Săndulești, Cheia, Moldovenești și Podeni.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza