Duminică va avea loc examenul național de rezidențiat. Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se va număra printre centrele de examinare și aici vor susține probele peste 1.600 de absolvenți de medicină.
Concursul de intrare în rezidențiat pe post și în rezidențiat pe loc este organizat de Ministerul Sănătății. Acesta se desfășoară, în fiecare an, în șase centre universitare din țară: Cluj-Napoca, București, Iași, Târgu Mureș, Craiova și Timișoara. Anul acesta, Ministerul Sănătății a scos la concurs 6.219 de locuri și posturi, pentru care vor candida 12.560 de absolvenți din întreaga țară.
La Cluj-Napoca, s-au înscris 1.609 de candidați: 746 de absolvenți de Medicină, 322 de absolvenți de Medicină dentară și 541 de absolvenți de Farmacie.
Examenul scris va începe duminică, 21 noiembrie, la ora 10:00, va avea durata de 4 ore și se va susține în trei domenii: medicină, medicină dentară și farmacie. Candidații vor primi rezultatele pe loc, după încheierea examenului, corectarea grilelor realizându-se în mod electronic.
În actualul context epidemiologic, în vederea respectării tuturor prevederilor legislative în vigoare pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, UMF „Iuliu Hațieganu” a pregătit peste 30 de săli de examen, în mai multe locații din Cluj-Napoca: amfiteatrele UMF, amfiteatre ale Universității Babeș-Bolyai, amfiteatre ale Universității Tehnice, sălile de conferințe de la Grand Hotel Italia.
Pentru siguranța cadrelor didactice și a candidaților, sălile de examen vor fi dezinfectate cu biocide autorizate şi se vor aerisi cu cel puţin 30 de minute înainte. S-au creat circuite de deplasare a candidaţilor la accesul şi la ieşirea din sălile de examen, cu păstrarea distanţei, asigurându-se o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare candidat. La intrarea în săli, candidaților li se vor scana certificatele digitale COVID și li se vor oferi măști de unică folosință.
„Universitatea, printr-un efort colectiv, va acţiona preventiv şi cu responsabilitate în scopul reducerii riscului epidemiologic de răspândire a infecţiei cu noul coronavirus, privind cu maximă seriozitate modalitatea de organizare a concursului național de rezidențiat. Pentru că, anul acesta, va fi o concurență mare pentru posturile și locurile scoase la concurs, le dorim mult succes tuturor candidaților!”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF Cluj-Napoca.
La concursul de rezidențiat de anul trecut, cele mai mari punctaje din țară și cea mai mare rată de promovare, în toate cele trei domenii – medicină, medicină dentară și farmacie – au fost obținute de către absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, care s-a situat pe primul loc în țară.