După o pauză de doi ani, Sports Festival revine în 2022 pe Cluj Arena

by Oana Spiru

Potrivit anunțului recent făcut de către organizatori, Sports Festival,  unicul festival dedicat sportului din România, revine în cursul anului viitor, în perioada 9-12 iunie 2022, cu o nouă ediție plină cu surprize, ce va aduce în fața clujenilor campioni de talie mondială. 

Astfel, Stadionul Cluj Arena, alături de Sala Polivalentă, va fi gazda, timp de patru zile, unor super-evenimente sportive, combinate cu mix-uri de divertisment și educație sportivă. 

Unul dintre cele mai importante și așteptate evenimente programate în cadrul Sports Festival este meciul de retragere a unuia dintre cei mai mari jucători de fotbal ai României: Adrian Mutu. Partida va avea loc în data de 11 iunie, pe stadionul emblemă al județului și al întregii Transilvanii, Cluj Arena. La acest super-meci au fost invitate mari legende din lumea fotbalului, precum Francesco Totti și Andrea Pirlo. De asemenea, la eveniment va participa cel care a purtat și a dat greutate tricoului cu număr 10 al Naționalei, înaintea lui Adrian Mutu, și care a scris istorie în fotbalul mondial: Gheorghe Hagi.

Vizavi, la Sala Polivalentă, în data de 10 iunie se va desfășura un super-demonstrativ de tenis între cei doi mari sportivi români: Simona Halep și Horia Tecău. Meciul marchează, de asemenea, retragerea din cariera sportivă a vicecampionului olimpic și dublu câștigător de Grand Slam la dublu, Horia Tecău. 

Amintim faptul că cea de-a treia ediție a Sports Festival a fost programată inițial în luna iunie 2020, însă a fost amânată din cauza pandemiei. Potrivit organizatorilor, biletele pentru cele două meciuri demonstrative care au fost deja vândute, precum și voucherele care au fost oferite în locul biletelor, rămân valabile pentru reprogramarea din 2022. Iubitorii tenisului și fotbalului care nu au bilete cumpărate vor putea să le achiziționeze în primăvara anului viitor când se vor pune în vânzare locurile rămase. 

Sports Festival este sigurul eveniment în care participanții, de orice vârstă, pot să își descopere pasiunea pentru mișcare. Peste 30 de sporturi, din cele mai diverse, pot fi încercate gratuit de participanții la festival. Pe lângă inițiere, vor fi pregătite zeci de demonstrații și competiții sportive: de la întrecerea titanilor, la alergare sau acrobații cu motocicleta. 

𝘧𝘰𝘵𝘰 𝘤𝘳𝘦𝘥𝘪𝘵: 𝘋𝘢𝘯 𝘛𝘢𝘶𝘵𝘢𝘯

Te-ar putea interesa si

Comenteaza