Filmul „colectiv”, regizat de către Alexander Nanau va avea premiera în cinematografele din România pe 28 februarie. Marți, 18 februarie, ”colectiv” se vede în avanpremieră la Cluj, în prezența echipei de producție și a protagoniștilor. Evenimentul avea loc la Cinema „Florin Piersic”, de la ora 19.
„colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume și urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuală.
Producția va oferi în premieră spectatorilor din cinematografe acces în locurile cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacții de ziare, cabinete de miniștri, coridoare de instituții, săli de ședințe. Filmul urmărește jurnaliști, avertizori de integritate (whistleblowers), pacienți și familiile lor, dar și oficiali din guvern și reprezentanți ai statului, dezvăluind fără compromisuri o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării.
„Momentul Colectiv a fost pentru noi toți o traumă. Că orice individ traumatizat, o societate traumatizată devine ușor de manipulat și de mințit. După Colectiv decizia de a face un film prin care să înțeleg mai bine cum funcționează societatea și mai ales relația cetățean – stat, a venit natural. Mi-am îndreptat atenția către presă și pe parcursul unui an am putut observa din interior și în timp real procesul dramatic al luptei pentru adevăr a jurnalistilor cu autoritățile statului care, lipsite de orice urmă de umanitate, nu numai că au manipulat opinia publică, dar au și acoperit intenționat corupția din sistemul de sănătate, luând în calcul fără să clipească moartea propriilor cetățeni.” a declarat regizorul Alexander Nanau.
Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la TIFF (Toronto International Film Festival). Pelicula a fost selectată și în cadrul altor competiții europene, printre care Festivalul de Film din Zurich, unde a obținut premiul pentru cel mai bun film documentar. În prezent, „colectiv” este în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020, unul dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume, care se desfășoară în Statele Unite.