Elevii clujeni au obținut rezultate foarte bune la OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE COREGRAFIE

by Bianca Baraboi

Cei mai buni elevi care studiază discipline coregrafice în învățământul preuniversitar din țara noastră, au participat la Cluj-Napoca, în perioada 22 -25 aprilie 2024, la OLIMPIADA DE COREGRAFIE, ETAPA NAȚIONALĂ, organizată de Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică ,,Octavian Stroia” Cluj- Napoca, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” Cluj-Napoca și Divizia 4 Infanterie Gemina.


La această olimpiadă, au participat 108 elevi, din opt orașe din România: București, Constanța, Iași, Timișoara, Bacău, Galați, Brăila și Cluj-Napoca.


Județul Cluj a fost reprezentat la disciplinele Dans Clasic și Dans Contemporan de 32 de elevi din clasele VII-XII, care au obținut 2 premii I, 5 premii II, 2 premii III și 7 mențiuni.


„ Mă bucur că cei mai buni elevi de la clasele de coregrafie din țară au avut posibilitatea de a-și pune în valoare competențele și motivația de a face performanță, la această olimpiadă națională, care s-a desfășurat la Cluj-Napoca. Consider că desemnarea municipiului nostru pentru desfășurarea acestei competiții a fost cea mai potrivită alegere, competitorii venind într-un oraș, în care se investește foarte mult în educație, care are universități de prestigiu și alte instituții de cultură unde pasiunea pentru artă ar putea să se concretizeze într-un parcurs academic și o carieră de succes pe scenele instituțiilor de cultură clujene, de asemenea recunoscute pe plan intern și european.
Dansatorii știu de la vârste fragede că pentru atingerea performanței este nevoie de muncă multă și de transpirație, iar etica și disciplina din sala de dans își pun amprenta și asupra altor activități școlare, dansul oferind copiilor de toate vârstele oportunitatea de a- și dezvolta abilități utile, care să conducă la transformarea pasiunii în profesie. De la stimularea dezvoltării creierului la îmbunătățirea abilităților cognitive, motorii și academice, precum și la promovarea dezvoltării emoționale și sociale, arta coregrafică
reprezintă un stimul puternic în ceea ce privește formarea și dezvoltarea copiilor, implicând coordonarea mișcărilor, interpretarea muzicii, empatizarea si conectarea emoțională cu alti copii, dezvoltatarea expresivității și a creativității. De aceea, îi felicit pe toți elevii care au participat la această etapă națională, care le-a oferit ocazia de a evolua pe scenă, în fața unui juriu format din profesioniști, competiție din care cei care și-au gestionat mai bine emoțiile și interpretarea au câștigat premiile atribuite, conform regulamentului elaborat de Ministerul Educației, ” a declarat doamna Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza