Deputatul Emanuel Ungureanu, a depus astăzi, 3 iulie, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva conducerii Institutului Oncologic Cluj acuzând faptul că este vinovată de răspândirea COVID-19 în Institut şi de focarul în care au fost infectați pacineți și 12 cadre medicale.
”În data de 10 iunie, în Parlamentul României explicam modul în care, prin teroare și frică, vătafii acestei instituții, au încercat să mușamalizeze erorile care au condus la infectarea cu noul coronavirus a mai multor cadre medico-sanitare și bolnavi internați în această unitate sanitară. Între timp, am primit toate informațiile necesare pentru ca procurorii să poată face o anchetă penală amănunțită despre focarul de COVID-19 izbucnit la Institutul Oncologic din Cluj la sfârșitul lunii mai”, spune Emanuel Ungureanu.
În urma acuzațiilor, conducerea Institutul Oncologic„Prof. Dr. Ion Chiricuțä” reacționează spunând că este vorba despre niște acuzații total nejustificate. De asemenea, conducerea îşi arată disponibilitatea ca Ministerul Sănătăţii să efectueze un control de specialitate.
„Pentru a se clarifica orice suspiciune, suntem dispuşi să solicităm Ministrului Sănătăţii efectuarea unui control de specialitate, pentru a certifica modul în care Institutul Oncologic şi-a desfăşurat activitatea. În concluzie, regretăm faptul că munca personalului medical, care s-a dedicat acestei profesii, şi imaginea Institutul Oncologic, este pusă în derizoriu, pe baza unor vorbe aruncate în vânt, fără nici un argument factual”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de IOCN.
Totodată, conform conducerii Institutului, activitatea Institutului Oncologic în perioada pandemiei a avut următoarele priorităţi: s-au asigurat prioritar şi oportun servicii medicale pacienţilor cu cancer, din toată ţara, în timp ce alte instituţii sanitare au funcţionat la capacitate redusă; s-au dispus toate măsurile care le-am considerat utile, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul pacienţilor şi al personalului propriu; s-au dispus măsuri pentru asigurarea stocurilor de materiale şi echipamente medicale; s-a efectuat periodic informarea şi pregătirea personalului, specific situaţiei date; s-au efectuat teste RT PCR, în Departamentul de cercetare, în vederea depistării infecţiei cu coronavirusul SARS-CoV-2, atât pentru personalul şi pacienţii proprii, cât şi pentru alte Instituţii sanitare din judeţul Cluj şi judeţele limitrofe.