Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, joi, că vom reveni încet, încet la normalitate, dar condiția este să accelerăm vaccinarea. Totodată, edilul a transmis că după după 15 mai se vor anunța concret condițiile de organizare pentru evenimente publice.
„Am discutat cu Premierul inclusiv în materie de operă. Va fi și la Cluj un spectacol test după modelul altor țări. Sunt sigur că industria evenimentelor își va reveni în această vară. Am participat ieri la acest Comitet, veștile sunt bune, dar cu condiția să accelerăm vaccinarea în continuare. Toate elementele de organizare vor depinde de rata de vaccinare. Vom avea evenimente culturale, artistice, festivaluri, opere, restaurante deschide, săli de nunți. Toate în niște condiții pe care le vom avea cunoscute după 15 mai. Viața va reveni încet, dar sigur spre o anumită normalitate”, a spus Emil Boc, la Napoca Live.