Pandemia a schimbat regulile distracției pentru cei mici și cei mari deopotrivă. Locațiile în aer liber sunt preferatele tuturor, dar în special a celor care fug de aglomerația din marile orașe. Un astfel de loc de escapadă este ”Moara de Vânt”, aflată la câțiva kilometri de Cluj-Napoca și care a devenit poate cel mai vizitat loc în ultimele luni.
Cerbi lopătari, lame, urși, ratoni, sute de iepuri de toate culorile, fazani și păuni, pisici sălbatice ori bufnițe, oriunde întorci privirea, găsești câte ceva de studiat. Willy, clujeanul care a muncit ani la rând în Germania, a dat lovitura și a oferit orașului ceva ce nu a avut niciodată – o grădină zoologică privată, inspirată după un model nemțesc. Oamenii vin, mângăie și hrănesc animalele și fac zeci de fotografii.
“După ce s-au ridicat restricțiile, în mai, lumea a cam tăbărât pe noi, pentru că nu au mai putut pleca în concedii mai departe și așa ne-au ajutat și pe noi să ieșim din gaură. Avem un spațiu mare, însemnând 9 hectare. Mă tot întreabă lumea dacă e multă lume și le spun că lume este, dar avem și loc destul, nu e aglomerație, se poate păstra distanța”, spune Wihelm Dietrich, proprietar Moara de Vânt.
Orășenii, în special cei care locuiesc în apartamente mici, au resimțit cel mai greu pandemia, iar copiii lor au tânjit după activitățile în aer liber.
”Este o alternativă bună, este un spațiu deschis unde nu este atât de periculos sa zic. Aici e mult mai în siguranță”, spune o vizitatoare.
Obișnuite să primească grăunte din palme, căprioarele se apropie fără teamă de gardurile împânzite de copii. Pentru câteva clipe ai senzația că te afli pe un tărâm al poveștilor. Cu toate acestea, activitatea la Moara de Vânt a fost afectată de perioada de restricții.
“Vizitatorii pot să interacționeze direct cu animalul, pot să-l ia în brațe, să-l mângâie. E greu să ne apropiem de numărul de vizitatori de anul trecut”, spune Willy.
Nimeni nu se mai asteaptă la recorduri de niciun fel în următoarea perioadă. Cu toții, atât patroni, cât și familii cu copii, nu vor decât să mai poată simți puțină libertate și să se bucure de fiecare moment.
Andreea Stan