”Faceți asta și veți vedea că fotbalul românesc se duce sus! ” Cele trei schimbări cerute imediat de Dan Petrescu:

by Christian Suciu

Dan Petrescu (54 de ani) iese în faţă cu o serie de măsuri despre care crede că ar revoluţiona în bine fotbalul românesc şi l-ar readuce în fotbalul european.

Aprig contestatar al sistemului cu play-off şi play-out, fostul fundaş dreapta al Generaţiei de Aur vrea revenirea la formatul cu 18 echipe, tur-retur, renunţarea la regula Under 21 şi implementarea cât mai rapidă a sistemului VAR. Trei măsuri care, coroborate cu o sponsorizare puternică a echipelor din primul eşalon, îl fac pe Petrescu să creadă că fotbalul românesc poate ajunge din nou la performanţele foarte bune din primul deceniu al mileniului al treilea: “Mi se pare incredibil. Aceste reguli din campionatul românesc, chiar dacă se supără lumea, dacă-mi spuneţi alte ţări cu jucători under, tac din gură. Există undeva în lume să-ţi ia jumătate din puncte? Mi-a zis un prieten din Anglia să-i dau în judecată să iau punctele. Altă problemă, VAR-ul. Doar la noi se întâmplă ce nu se întâmplă în alte ţări.

Mi s-ar părea normal un campionat cu 18 echipe, 34 de meciuri, tur-retur şi plecat acasă. Nu avem echipe? Timişoara, Craiovele sunt două, Argeşul, Bacăul, Sibiul, Petrolul…Toată lumea are 18 sau 20 de echipe. 34 de etape, nu mai iei punctele, nu bagi copii sau juniori. Pune VAR şi dă-ne bani! Statul, sponsori, să dea bani. Să vedeţi cum fotbalul românesc se duce sus, în Champions League şi Europa League. De ce nu se face campionat de 18 echioe? Vreau să ştiu şi eu! Când am luat campionatul cu Unirea Urziceni, erau 11 echipe care se băteau la campionat, erau sus. Aşa e un campionat frumos, nu cu play-off şi play-out. Asta e părerea mea şi o susţin!”, a fost discursul-manifest al lui Petrescu, miercuri seară, în direct la Look Sport+.

sursa:looksport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza