Facturile au explodat la Cluj-Napoca. După ce administratorii Teatrului Maghiar au prezentat factura imensă de gaz, directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, Lucian Nastasă-Kovacs, și-a prezentat nemulțumirea și revolta în urma facturii de energie electrică care este de patru ori mai mare față de lunile trecute. Cu aceste tarife uriaşe, instituția riscă să se inchidă.
„Ca să vă minunați la început de săptămână, ba chiar de an ! Așadar, pentru biserici se va plafona (prin compensare) prețul energiei electrice, dar nu și în cazul Muzeelor (cele care adăpostesc patrimoniul național, „conștiința națională” de care n-au habar gargaragii politruci), a bibliotecilor, etc. Un specialist în artă și istoria artei, cu doctorat, studii publicate etc valorează în România – raportat la anunțul de mai jos – fix un MWh și jumătate!”, spune directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, Lucian Nastasă-Kovacs.
Conform directorului, tot fondul de servicii se duce pe lumină. Cât despe căldură, au pus în Muzeu repartitoare care noaptea se opresc.