Familia Mimler, cu 9 copii, întoarsă în țară după 20 de ani în Austria, model pentru o viață în pace și armonie. Gabriel Mimler: “Viitorul nostru este la fel de bun precum sunt copiii noștri”

by Bianca Baraboi

Faceți cunoștință cu familia Mimler, formată din cei doi soți: Gabriel, român din Bârlad, și Elisabeth, din Hohenau an der March – Austria, cu cei nouă copii ai lor: Felix, Dhyana, Michael, Johannes, Dorothea, Dimitria, Anna, Efrem și Rafaela. Sunt binecuvântați de Dumnezeu, spun ei, prin tot ceea ce au reușit să clădească, dar mai ales prin copiii lor.

Gabriel a plecat din țară pentru a-și câștiga un trai mai bun, când era mai tânăr. După 20 de ani s-a reîntors, dar nu singur, ci împreună cu Elisabeth și cei șapte copii ai lor! Au lăsat Viena în urmă și s-au stabilit într-un sat din Munții Apuseni, unde, între timp, au mai venit pe lume încă doi copii:  Efrem și Rafaela. Șapte dintre cei nouă copii ai familiei merg acum la școală, contribuind numeric la întărirea școlii din comună. Ei sunt conduși și așteptați, de fiecare dată, de Flecky și Ursa, credincioșii câini ai familiei. Cum au reușit să treacă de greutățile ivite în cale, de când s-au stabilit în Munții Apuseni? Lăsându-se în mâinile Domnului și spunând, de fiecare dată, “facă-se voia Ta.”

Nu au avut experiență cu copiii dar spun că au câștigat-o pe parcurs. Cred în educația copiilor dar și în iubirea pe care trebuie să le-o oferim, ca aceștia să crească frumos.

Gabi Mimler, Asociația Lumea Lui Dumnezeu: Viața noastră din Austria a fost viața pe care am trăit-o noi; e greu de comparat cu alte vieți, pentru că nu o văd diferită de viața noastră din România, că tot viața noastră este. Încercând să o trăim din plin, să ne manifestăm binele și frumosul din noi, și acolo, și aici. Am decis să ne mutăm pentru că așa s- a întâmplat, am simțit că începe un nou capitol și că dorim să facem ceva și în România, să încercăm să dăm înapoi o mică parte din ceea ce am primit.

Gabriel este tată a nouă copii, dar de profesie mediator, antrenor în comunicare și lucrător social cu peste 15 ani de experiență în domeniu. Și-a crescut cum a știut mai bine copiii împreună cu soția sa, și acum, vor să meargă mai departe: să dea și altora din darul cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Așa că au pornit un proiect prin cadrul Asociației pe care au creat-o: taberele pentru copii.

Gabi Mimler, Asociația Lumea Lui Dumnezeu: Viitorul nostru este la fel de bun precum sunt copiii noștri. Copiii echilibrați de astăzi sunt adulții sănătoși de mâine. Taberele au ca scop crearea unui cadru în care copiii ( și nu numai) să participe noncompetitiv, fără constrângerea de a avea rezultate, la activități care să le trezească apetitul de frumos, de cooperare, de natură, de responsabilitate, de Dumnezeu.
Experiența noastră cu copiii ne permite să afirmăm că educația este un proces permanent, integral,unde deciziile formatoare sunt luate conștient, ghidând copilul spre învățarea timpurie a alternării perioadelor de exteriorizare dinamice( specifice vârstei), cu cele de interiorizare, rugăciune și atenție.
Ne dorim ca atât copiii, cât și părinții, să încerce abordări noi în educație, pe care, daca le doresc, să le poată integra în viețile lor.

De puțin timp au organizat un eveniment pe terenul Asociației, un loc superb din comuna Râmeț, munții Apuseni. Vederea spre Cheile Râmețului crează un tablou perfect cu natura. Într-o atmosferă festivă s-a detaliat și prezentat proiectul asociației, care pe de altă parte și-a dorit să atragă și oameni care vor să se implice direct sau indirect în dezvoltarea acestuia. S-a lăsat cu cântece, activități pentru copii dar și mâncare preparată în stilul regiunii, autentică și românească.

Taberele, dar și parcul creștin, muzeul creștin si centrul de formare apologetică sunt doar câteva dintre proiectele de viitor ale Asociației Lumea lui Dumnezeu, creată de Gabi. Însă unul dintre pilonii principali îl reprezintă taberele de copii.

Gabi Mimler, Asociația Lumea Lui Dumnezeu: Scopul acestui proiect este în primul rând participarea la crearea unui viitor frumos, prin împreună-căutare a celor implicati de abordări educativ- formatoare care să se suprapună peste natura copilului și să îl ajute să dobândească reziliența și responsabilitatea, prin principii sănătoase de viață.
Taberele ( ca și celelalte dimensiuni ale proiectului, parcul creștin, muzeul creștin si centrul de formare apologetică) sunt pentru noi o posibilitate de a lăsa ceva în urma noastră, de a da societății înapoi, ceea ce am primit. Tinerii de astăzi nu sunt diferiți de tinerii de ieri. Își doresc un scop în viață, o direcție, își doresc modele autentice de viață pe care să le poată urma, își doresc să fie iubiți, apreciați și înțeleși.

Cât despre viața cu mulți copii, Gabi mărturisește că este o binecuvântare.

Gabi Mimler, Asociația Lumea Lui Dumnezeu: Familia cu mulți copii e o comunitate, în care noi învățăm să ne iubim, să ne respectam, să ne slujim, să ne ajutăm. E o mare minune și un extraordinar privilegiu să fii tată, să fii mamă. Cooperezi cu Dumnezeu, în sensul că lași viața să curgă, să fie, să se multiplice. Bucuria în viața de familie sparge zidul matematicii, adică e cu mult mai mare decat suma bucuriilor fiecărui membru. Asta e adevarat și despre forța și dinamismul familiei. Greutățile noastre țin de natura firii umane, de boli, de neputințe și de propriile limitări, și încercăm să le depășim împreună, prin dialog, compasiune și rugăciune.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza