Federația Română de Fotbal a încetat colaborarea cu Nordis. Noul sponsor, anunțat în următoarele zile

by Christian Suciu

Federația Română de Fotbal a anunțat rezilierea înțelegerii cu Nordis, sponsorul Comisiei Centrale de Arbitraj, ca urmare a faptelor de fraudă relevate de investigația Recorder. Înțelegerea cu dezvoltatorul imobiliar ar fi avut ca termen decembrie 2025. Noul partener al CCA va fi anunțat în următoarele zile potrivit reprezentanților FRF.

”Federaţia Română de Fotbal anunţă încetarea parteneriatului cu Nordis Grup, care a susţinut activitatea Comisiei Centrale a Arbitrilor. Colaborarea, menită să sprijine programele de dezvoltare şi modernizare a arbitrajului românesc, nu va mai continua începând de astăzi.

Investiţia în pregătirea arbitrilor reprezintă un element esenţial pentru asigurarea unui arbitraj de calitate în competiţiile naţionale şi internaţionale. În acest sens, FRF se angajează să găsească un nou partener strategic care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a nivelului de pregătire al arbitrilor români. Noul partener al CCA va fi anunţat în perioada următoare, după finalizarea discuţiilor în curs.”, se arată într-un comunicat al Federației Române de Fotbal.

Ca urmare a publicării anchetei ”Schema Nordis”, ce a scos la iveală fapte de fraudă cu milioane de euro, Laura Vicol, soția principalului asociat al Nordis, și-a dat demisia din organizația județeană a PSD Dolj precum și din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților.

sursa:primasport.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza