Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj susține în acest sfârșit de săptămână o serie de evenimente cultural-tradiționale, destinate copiilor și tinerilor.
Astfel, la Bonţida, în perioada 31 mai – 1 iunie, va avea loc cea de-a XVII – a ediție a Festivalului – concurs de folclor „Flori de mai”. Tot la Castelul Banffy, instituția clujeană, parteneră a manifestării Weekend la Castel, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania/ TIFF 2019, organizează ateliere de meșteșuguri pentru copii. De astfel de ateliere se vor putea bucura la finalul săptămânii și copiii din Cluj-Napoca. Asociația Meșterilor Populari Clujeni, împreună cu elevii participanți la Olimpiada meșteșugurilor artistice, faza județeană, vor face diverse demonstrații de olărit, țesut, cusut, pictură de icoane pe sticlă etc., în Piața Avram Iancu din oraș. Și cea de-a V-a ediție a Festivalului de folclor „Întoarcerea la tradiții” se va desfășura vineri, 31 mai 2019, la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceau” din Cluj-Napoca, iar la Turda, sute de elevi și profesori din 11 județe ale țării, vor lua pate la Festivalul Bunătăţilor Tradiționale.
Elevi din toată țara, așteptați la cea de-a XVII – a ediție a Festivalului- concurs de folclor „Flori de mai”
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, împreună cu Asociaţia folclorică „Izvoraşul” din Cluj-Napoca și Asociaţia Folclorică „Codrişorul” Bonţida, organizează în perioada 31 mai – 1 iunie 2019, cea de-a XVII – a ediție a Festivalului – concurs de folclor „Flori de mai”. Concursul este destinat elevilor de liceu și are ca scop descoperirea şi cultivarea valorilor folclorice autentice, prin însuşirea deprinderilor artistice adecvate, în vederea promovării şi conservării cântecului şi jocului popular, a obiceiurilor şi tradiţiilor din zona de provenienţă. Competiția se desfăşoară pe mai mai multe secţiuni: dans popular tradiţional/jocul la şură, prezentat în cadrul unui obicei folcloric, dans folcloric coregrafic, soliști vocali şi instrumentiști. În festival, la secţiunile solişti vocali şi instrumentişti, s-au putut înscrie și elevii de gimnaziu, clasa a VIII-a.
Festivalul se va desfășura la Căminul Cultural din localitatea Bonțida, județul Cluj, și va debuta vineri, 31 mai 2019. De la ora 11.00 vor evolua în concurs soliştii vocali şi instrumentişti, acompaniați de un grup instrumental din cadrul Orchestrei „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Pe parcursul zilei va avea loc și o expoziţie de fotografie veche, prezentări de costume populare, eseuri, poezii, lucrări sau proiecte cu tema „Folclorul – identitate națională”, în holul Primăriei comunei Bonţida.
De asemenea, de la ora 18.00, se va desfășura spectacolul folcloric „De dragul prieteniei” – De la tineri, pentru tineri.
Sâmbătă, 1 iunie 2019, de la ora 10.00, vor concura cei înscriși la secțiunile joc popular tradiţional/jocul la şură și joc popular coregrafic. În aceeași zi, de la ora 13.00, va avea loc Gala de premiere a formaţiilor şi soliştilor participanţi.
Juriul festivalului este alcătuit din personalităţi şi specialişti în domeniu, recunoscuţi la nivel local şi naţional. Se vor acorda premii şi diplome pentru locurile I, II, III şi menţiuni pentru fiecare secţiune, precum şi premii speciale oferite de parteneri şi sponsori.