Festivalul Filmului Francez este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din țara noastră. Ajuns la cea de a 23-a ediție, festivalul va avea loc în perioada 8-19 mai și, pentru prima oară, va fi prezent cu aproape 150 de proiecții în 13 orașe din România: București, Cluj, Timișoara, Iași, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Pitești, Sfântu Gheorghe, Sinaia și Suceava. La Cluj-Napoca, peliculele vor fi proiectate între 9 și 12 mai la Cinema Victoria.
Ediția din acest an a Festivalului Filmului Francez are ca temă capitala Franței și va purta publicul printr-un periplu parizian, de la momentul fondator al Revoluției din 1789 până într-un prezent al tinerei generații, ce oscilează între deziluzie și dorința de reinventare. Având tema Parisului ca punct central, publicul clujean este invitat că descopere o selecție de 18 pelicule inedite, structurate în jurul celor patru secțiuni devenite reper de-a lungul edițiilor precedente: Competiția tinerilor regizori, Panorama filmelor franceze ale anului, Săptămâna Cahiers du Cinéma și Retrospectiva.
Panorama propune filmele unor regizori consacrați – Stéphane Brizé, Christophe Honoré sau Agnès Jaoui– din ultimul an, care s-au impus în festivaluri, precum și în sălile de cinema, fiind apreciate deopotrivă de critici și de public. Filmul Un peuple et son roi / Un popor și regele său (r. Pierre Schoeller, 2017) va deschide festivalul în 8 mai la București și în 9 mai de la ora 19.15 la Cluj-Napoca, în prezența regizorului.
Tinerii cineaști se bucură de o atenție deosebită în Competiția ce reunește șase regizori aflați la primul sau al doilea lungmetraj. Secțiunea dedicată lor propune șase filme variate din punct de vedere stilistic, cuprinzând dramă, comedie, animație și documentar. Doi dintre tinerii regizori ale căror filme sunt prezentate în Competiţie vor fi prezenți în România, în cadrul Festivalului, Marie Monge la Timișoara și București și Matthieu Baryere la Bucureşti şi la Iaşi.
Săptămâna Cahiers du Cinema se confundă cu „la muse roumaine”. Genica Athanasiou, Aurora Cornu și Elvire Popesco, muze românești care i-au inspirat pe regizorii francezi de-a lungul timpului, revin pe marele ecran într-o selecție alcătuită de criticul Joachim Lepastier, unul dintre colaboratorii stabili ai Festivalului Filmului Francez. La Cluj-Napoca, o veți putea admira pe Aurora Cornu îl filmul Le Genou de Claire / Genunchiul lui Claire realizat de Eric Rohmer în 1970.
Retrospectiva este dedicată lui Claire Simon, realizatoare prolifică în a cărei filmografie se îmbină documentarul și ficțiunea. Protagoniștii filmelor sale sunt deseori femei, adolescenți și imigranți, cu povești analizate minuțios și realizate frecvent în tradiția cinema vérité. Retrospectiva Claire Simon oferă publicului clujean ocazia de a o întâlni pe regizoare, la prima sa vizită în România, sâmbătă 11 mai la proiecția filmului ei de ficțiune Gare du Nord/ Gara de Nord de la ora 15 și la cea a filmului Premières solitudes / Tinere singurătăți – cel mai recent documentar al său, de la ora 19.30.