Fostul antrenor secund al CFR-ului, Costin Curelea, va prelua funcția de selecționer al reprezentativei României U20, ocupată până în această vară de Daniel Pancu. Curelea a făcut parte din staff-ul alături de care Dan Petrescu a luat 2 campionate între 2020 și 2023 iar ca jucător acesta a evoluat la echipe precum Sportul Studențesc, Dinamo Minsk, Universitatea Craiova și FC Voluntari.
În cariera de antrenor, Curelea a mai activat ca secund pentru formații Kayserispor și Academica Clinceni dar și la naționala U18 a României.
”Sunt fericit și emoționat, este o experiență nouă, inedită pentru mine. După ce am activat ca antrenor secund timp de 5 ani, am considerat că e momentul să fac acest pas. Am învățat multe lucruri, marele avantaj este că am lucrat alături de un antrenor foarte valoros și experimentat ca Dan Petrescu, lucru care cu siguranță mă va ajuta mai departe în carieră. Mulțumesc directorului tehnic și conducerii FRF pentru încredere” a transmis Costin Curelea în urma înțelegerii cu reprezentanții Federației Române de Fotbal.