FOTO: Accident grav în Someșeni. O mașină s-a făcut praf după ce s-a lovit de un stâlp

by admin

Grav accident de circulație în cartierul Someșeni. O șofer care circula pe strada Traian Vuia a pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un stâlp de pe marginea drumului. Toate cele trei persoane din autoturism au rămas încarcerate și au avut nevoie de ajutorul echipajelor de intervenție.

La locul accidentului au intervenit două autospeciale de prim ajutor și un echipaj mobil de terapie intensivă. De asemenea, au fost solicitate și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță.

Cei doi pasageri din autoturism au fost extrași din mașină și transportați la spital pentru investigații suplimentare, fiind conștienți. În schimb, șoferul este în stare gravă și a fost intubat.

Potrivit IPJ Cluj, din primele cercetări se pare că șoferul nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta și a intrat cu mașina în stâlp.

„Un conducător auto de 22 de ani, din comuna Tiha Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, în timp ce se deplasa pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj –Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curba la drepta, intrând în coliziune cu un stâlp. În urma impactului a rezultat rănirea acestuia şi a altor două persoane, pasageri în autoturism, doi tineri de 20 şi 22 de ani, din comuna Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza