FOTO | Brânzeturile produse la Țaga atrag interesul Ministerului Agriculturii. Sunt propuse pentru promovare la nivel european

by Cristina Mihaila

Brânzeturile produse în grota de la Țaga, județul Cluj, ar putea fi încadrate și promovate pe schemele de calitate naționale și europene. În acest sens, Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a efectuat o vizită de lucru la Țaga.

”Povestea acestei brânze ne duce în vremuri îndepărtate, acum câteva sute de ani, când ciobanii nobilului Schilling au furat o parte din caşul de oaie al acestuia și l-au ascuns într-o grotă din apropiere. Nobilul a găsit brânza în grotă dupa câteva săptămâni şi a gustat-o pentru a vedea dacă mai poate fi mâncată. Acesta a fost surprins pentru că în tot acest timp brânza a fost acoperită cu mucegai, făcând-o moale la mijloc, cu un miros puternic și un gust picant și aromat, fiind mult mai gustoasă decât cea inițială. Astfel, producția ulterioară de brânză a fost mutată în grotă și aşa a început istoria acestor produse alimentare minunate”, amintește ministrul Oros.

Acesta sublinizază și faptul că specificul acestor brânzeturi este conferit de calitatea laptelui, dar și de condițiile speciale în care se face maturarea brânzeturilor. ”Grota are astăzi o lungime de 125 metri și o lățime de cinci metri, temperatură constantă de 14ºC, umiditatea de 93% și cel mai important aici este prezentă bacteriei Brevibacterium Linens, care conferă produsului caracteristici specifice de textură, aromă și culoare”.

La începuturi, brânzeturile de Țaga au fost obținute doar din lapte de oaie. În prezent, aceasta este produsă din lapte de vacă pasteurizat, materia primă utilizată, fiind lapte de la vacile fermierilor care sunt membri ai Cooperativei Agricole Someș Arieș.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza