Circulația s-a desfășurat cu dificultate pe mai multe drumuri din zona Munților Apuseni, după ce câțiva copaci au căzut pe șosea. Direcția Regională de Drumuri Cluj a intervenit pe DN 1R, în zona Huedin, și pe DN 74, în județul Alba. Aici mai mulți brazi au căzut pe drum, sub greutatea zăpezii, și au îngreunat atât traficul, cât și intervenția utilajelor de deszăpezire.