Se pare că primarul Clujului este irezistibil. Nu doar în politică sau administrație ci și când vine vorba de interacțiunea cu felinele!
După cum chiar el a recunoscut că avut nevoie de două mandate pentru a transforma orașul și de alte două, zicem noi, pentru a fi atractiv din nou în politica la vârf, iată că Emil Boc face noi cuceriri!
Într-un moment absolut obișnuit, oamenii dintr-un local din centru au trăit spaima vieții lor. Un animal feroce și-a făcut loc înăuntru. O felină părea să dea peste cap liniștea celor aflați acolo. Alarmați până peste poate, oamenii și-au revenit în fire după ce primarul Clujului a intrat în acțiune și a liniștit fiara.
Un fotograf al clipei a surprins teribilul moment când Emil Boc reușește să îmblânzească animalul. În imagine se poate desprinde tensiunea îmblânzitorului și bucuria temperată că a putut liniști pisica.
După acest eveniment, ministrul Mediului Tanczos Barna a apelat de urgență la Emil Boc, solicitându-i fostului premier să intervină de urgență pentru a îmblânzi urșii de pe Transfăgărășan.
Potrivit unor surse apropiate de palatul de pe Calea Moților, edilul ar fi acceptat propunerea ministrului, declarând că îi va fi mai ușor să pună marii prădători cu botul pe labe decât să îmblânzească insuportabilul trafic din Cluj!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare!
Un material realizat de Aron Ciprian
1 comentariu
ma uit la ,, poza ,, si zic si eu …-poti scoate taranul din sat dar satul din taran ba ,,,..!! acesta nu este un pamflet ..!