FOTO | msg Maraton Apuseni 2022, o aventură inedită printre peisajele pitorești ale Munților Apuseni

by Oana Spiru

În ciuda vremii instabile din weekendul ce tocmai s-a încheiat, Munții Apuseni s-au dovedit a fi o gazdă la fel de primitoare ca și în zilele însorite pentru desfășurarea celei de-a XI – a ediții a competiției sportive ,,msg Maraton Apuseni 2022”.

Peste 1220 de alergători, din 13 țări, s-au prezentat la linia de start pentru una dintre cele cinci categorii: Ultramaraton (54 de alergători), Maraton (183 de alergători), Semimaraton BT (509 alergători), Cros De’Longhi (276 de alergători) și Family Decathlon (202 alergători).

Ediția din acest an a reunit atleți de calibru internațional, precum și stele în devenire ale alergării montane, desfășurându-se sub sloganul deja consacrat #ÎnRitmulMuntelui. În organizarea evenimentului au fost implicați 180 de voluntari iubitori ai muntelui. Maratonul i-a atras la munte și pe susținătorii alergătorilor, care au putut să descopere astfel frumusețea alergării, expoziții cu echipamente sportive, dar și o zonă dedicată activităților educative pentru copii.

Ca în fiecare an, și ediția a XI-a a avut la bază o cauză umanitară, de această dată fiind cea de sprijinire a Patrulei de Reciclare a școlii ,,Mircea Luca” Băișoara.

Evenimentul a fost organizat de către Clubul Alpin Român Filiala Cluj, împreună cu partenerii săi, printre aceștia numărându-se și Consiliul Județean Cluj și Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, serviciu public aflat în subordinea forului administrativ județean.

Ne bucurăm să știm că am contribuit, cât de puțin, la reușita acestui eveniment devenit deja tradiție. Vom sprijini, și în continuare, acele inițiative menite să promoveze sportul, un stil de viață sănătos și, nu în ultimul rând, frumusețea zonei montane a Clujului și imensul potențial turistic al județului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza