FOTO: Noi avioane cu muncitori români sunt așteptate să decoleze de la Cluj. Vezi imagini de la aeroport

by admin

UPDATE: Până la urmă cursele aeriene vor zbura spre Germania, după ce au primit acordul autorităților. „Am primit acum acordul de zbor. Se va decala programul de zbor, pentru că prima cursă era la ora 12”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Noi avioane cu muncitori români sunt așteptate să decoleze astăzi de pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, cu destinația Germania. Potrivit prefecturii Cluj, este vorba de șase curse programate deja să zboare de la Cluj.

„Informația acum este că zboară toate cele 6 curse de azi. Așteptăm informarea scrisă de la Autoritatea Aeronautică. Noi am făcut toate demersurile necesare pentru că aceste zboruri să plece azi”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Sute de muncitori sunt prezenți deja pe aeroport și așteaptă îmbarcarea. Dar, spre deosebire de joi, autoritățile au luat măsuri, iar oamenii respectă măsurile de distanțare socială. Aceștia așteaptă la câțiva metri unul de celălalt, sub supravegherea jandarmilor și a angajaților aeroportului.


Te-ar putea interesa si

Comenteaza