FOTO | Salvamontiștii clujeni au avut parte de un weekend plin. Câte intervenții de prim ajutor au fost nevoiți să acorde

by admin

Final de săptămână plin pentru angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, care, pe lângă serviciile de permanență desfășurate în bazele de salvare din județ, au asigurat încă șase concursuri și evenimente cu afluență mare de participanți și public.

Astfel, la finele săptămânii au avut loc un concurs de mountain bike în Stațiunea Băișoara, un concurs de downhill în Mărișel, un festival al caiacelor pe Lacul Beliș, o instruire în escaladă a studenților de la Facultatea de Educație Fizică și Sport în Cheile Turzii și un eveniment alpin special dedicat elevilor cu deficiențe locomotorii, tot în Cheile Turzii.

De asemenea, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a fost prezent, prin reprezentanții săi, la Exercițiul Național Salvaspeo de la Peștera Meziad.

În total, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, din 1 până în 3 octombrie a.c., 32 de salvatori montani și salvatori speologi clujeni au participat la aceste evenimente.

Pe parcursul weekend-ului, salvamontiștii clujeni au avut șapte intervenții pentru acordarea primului ajutor, mai multe persoane accidentate fiind predate echipajelor de salvare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza