FOTO Statuia Sf Gheorghe de la Muzeul Farmaciei a fost vandalizată

by Cristina Mihaila

Anchetă la Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca, după ce hoții au încercat să fure statuia Sf Gheorghe amplasată pe un perete al clădirii. Hoții au dat mai întâi foc amplasamentului, dar fiindcă sticla antiefracție nu a cedat, au încercat forțarea cu o rangă.

Restaurarea statuii, montată pe clădire în anii 1940, a costat în jur de 15.000 de euro. De altfel, clădirea este un simbol al Clujului. Casa Hintz este un monument istoric și de arhitectură, unde în anul 1573 a fost deschisă prima farmacie din oraș. Clădirea găzduiește în prezent colecția muzeului de istorie a farmaciei.În a doua jumătate a secolului al XIX-lea casa și farmacia au intrat în posesia familiei Hintz, rămânând a lor până la naționalizarea de după cel de al doilea război mondial. Farmacia era cunoscută sub numele de Farmacia Sf. Gheorghe și a funcționat până în anul 1949.


Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Bula 31/12/2022 - 21:13

Unde au dormit politistii locali ?

Raspunde

Comenteaza