Un tânăr de 21 de ani, din comuna Ciucea, a făcut prăpăd pe Calea Moților din Cluj-Napoca. El s-a urcat băut la volan, dar nu și-a mai putut controla mașina și a lovit mai mulți copaci de pe marginea drumului, înainte de a se opri în zidul unei case.
„La data de 5 noiembrie, în jurul orei 01.50, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au efectuat verificări în urma producerii unui eveniment rutier, pe strada Moților, din municipiu. A fost identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Ciucea, care, în timpul deplasării cu un autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers. Părăsind partea carosabilă, autoturismul a acroșat mai mulți copaci, oprindu-se în zidul unui imobil.
Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului autoturismului a indicat o concentrație de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probele biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie”, a anunţat IPJ Cluj.
Pompierii au fost chemați să înlăture o schelă avariată și copacii doborâți de tânărul teribilist.
„O autospecială pentru intervenție rapidă și o platformă pentru salvări și intervenții la înălțimi au fost alertate în cursul nopții trecute ca urmare a unui eveniment rutier care a produs mai multe pagube pe Calea Moților din municipiul Cluj-Napoca.
Pompierii au fost alertați în jurul orei 1.50, iar la fața locului au găsit un autoturism contorsionat, cu ocupantul ieșit în afara acestuia, o schelă avariată, care nu mai prezenta stabilitate, doi arbori doborâți și un semn de circulație distrus.
Bărbatul implicat în accident a refuzat consultul salvatorilor. S-a acționat la fața locului pentru desfacerea și înlăturarea elementelor din structura schelei care nu mai prezentau stabilitate, mai bine de trei ore, prin desfacerea și tăierea elementelor de fixare a acestor secțiuni”, a transmis și ISU Cluj.
Tânărul este acum cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.