De la ora 13:00 a început vaccinarea în centrul drive-thru amenajat pe platoul de la Sala Sporturilor “Horia Demian”. Vaccinarea se face fără programare cu doze de ser Pfizer BioNTech, iar un aspect de menționat este faptul că oamenii care doresc să se imunizeze nu trebuie să fie neapărat din județul Cluj. De asemenea, pentru cei care nu conduc este important de știut că pot veni aduși de cineva cu mașina, chiar dacă șoferul nu dorește să se vaccineze. Centrul va funcționa zilnic în intervalul orar 08:00 – 20:00.
Cei care sunt interesați să se vaccineze în acest centru de tip drive-thru, trebuie să afle că procedura este foarte simplă. Încurajarea și recomandarea autorităților este ca participanții la acest proces să aibă atât buletinul, cât și formularele aferente completate de acasă, astfel încât să nu se creeze o aglomerație prea mare. La intrarea în parcare, o echipă de polițiști întâmpină șoferul căruia îi explică cum să ajungă la cadrele medicale care sunt pregătite să îi vaccineze.
Când se ajunge în locul punctului de vaccinare, se deschid geamurile mașinii și se scoate brațul la vedere. Vaccinul se administrează în același timp tuturor persoanelor din mașină care doresc să se imunizeze. Se primește vaccinul, iar mai apoi șoferul este direcționat către un loc din parcare special amenajat, acolo unde se așteaptă timp de 15 minute pentru apariția eventualelor reacții adverse.
“N-am reușit să mă vaccinez pe platformă, am așteptat, nici nu eram atunci atât de hotărât. Acum sunt și de asta am venit aici. Mă simt bine acum, în siguranță. Chiar recomand tuturor să se vaccineze aici, noi ne-am vaccinat mai ales că vrem să plecăm în străinătate. La rapel tot aici vom veni”, explică un clujean proaspăt imunizat.
“Am încredere în vaccin. Suntem din Târgu Mureș, dar lucrăm în Cluj. Am ales acest loc să ne vaccinăm pentru că nu am putut să ne programăm la un alt centru. Nu m-a durut deloc. Îmi doresc să revenim la normal și să fie totul bine, să ne desfășurăm viața mai liniștiți”, ne spune un alt cetățean care s-a vaccinat.
După un simplu calcul, prefectul Clujului susține că, dacă s-ar vaccina în medie câte 4 persoane la un interval de 5 minute, s-ar putea ajunge la peste 1.000 de persoane vaccinate zilnic aici.
“Suntem în fața primului centru de tip drive-thru din Cluj-Napoca, al doilea astfel de centru din țară. Este prima zi și practic ne putem bucura de o aglomerație la maxim în zonă. Avem speranțe mari, desigur. Solicitările după cum bine vedeți există, dar depinde și de numărul de persoane care se află în fiecare mașină. Pot fi de la 1 până la 4 persoane care doresc imunizarea. Depinde dacă persoanele vin cu formularul de triaj gata completat de acasă ca să nu se mai piardă timp prețios. Dacă v-ar vaccina în medie câte 4 persoane la fiecare 5 minute, am putea discuta de peste 1.000 de persoane vaccinate pe zi. (…) Deocamdată nu știm dacă vom realiza și un al doilea centru, dar dacă va avea un real succes atunci cu siguranță că vom lua în vedere acest lucru”, a declarat Tasnadi Szilard.
În acest moment există peste 500 de doze de vaccin aduse la drive-thru, iar la nevoie se vor putea suplimenta.
“Bineînțeles nu putem anticipa numărul de persoane, dar nici număr de mașini aduse aici. Astăzi, există peste 500 de doze de ser Pfizer. Ne adaptăm din mers, dacă este nevoie de mai multe doze, le vom aduce de la Centrul Regional de Stocare. Văzând așa după cum se desfășoară primele vaccinări, vom suplimenta și personalul, și anume parte de înregistrare. Acolo este un pic mai greu procedeul și durează puțin mai mult. Voluntarii de la Crucea Roșie vor veni zilnic aici, pe platou și vor asigura aceste aspecte administrative care țin de înregistrarea pacienților, dar și de supravegherea post-vaccinării.
Oamenii trebuie să aibă răbdare, vaccinarea se face fără programare. Centrul funcționează în fiecare zi în intervalul orar 08:00 – 20:00. În caz de vreme rea, colegii de la Primăria Cluj-Napoca se ocupă de achiziționarea sau închirierea unor corturi care să acopere partea de vaccinare împreună cu mașina, astfel încât pacienții cât și echipele de vaccinare să fie feriți”, a explicat subprefectul Clujului, Irina Munteanu.
După cum bine se vede și din imagini, coada formată din zeci de mașini se întinde până în apropierea cartierului Grigorescu, după podul Giuseppe Garibaldi.