Foto/Video: Artiști din toată lumea, prezenți la Cluj Circus Days

by Bianca Baraboi

Au transformat Parcul Feroviarilor într-o celebrare vibrantă a talentului și colaborării iar publicul a fost încântat de ceea ce a văzut. Vorbim de artiști din România dar și din străinătate, artiști de circ contemporan, care au venit să bucure lumea cu arta lor.

Circul contemporan este o ramură nouă a artei puțin exploatată în România dar care este în creștere și care pe lângă frumusețe, are și beneficii fizice dar si emoționale. Este plăcut și distractiv iar pentru că artiștii spun și povesti prin numerele lor, publicul este cu atât mai încântat. 

Dana și Ignacio sunt pentru prima dată în România. Sunt artiști independenți acum, însă în trecut au colaborat și cu diferite trupe de circ. Fac asta de mulți ani deja și le place să își ducă arta la plimbare prin lume.

Dana și Ignacio

Dana: Suntem aici pentru prima dată, nu am mai vizitat România, e foarte cool și o țară frumoasă, suntem fericiți să fim aici și să fim parte din acest festival de circ.

Ignacio: Eu mă simt foarte bine, e prima dată când vin în România și pentru mine, vin dintr-o țară foarte îndepărtată care se cheamă Chile, și sunt mulțumit ca mi s-a oferit oportunitatea asta. Am decis să fiu artist de circ pentru că vreau să transmit arta în diferite părți din lume și sunt foarte mulțumit că o pot face.

 
Și Chris este artist de circ contemporan însă doar de hobby. La baza este IT-ist dar pasiunea pentru jonglerie îl face să călătorească prin lume cu spectacolele sale. 

Chris


Chris: E foarte distractiv să întrebi oamenii și să te joci cu audienta. E un hobby dar fac spectacole profesioniste de asemenea, dar nu e un job full time.

După o zi plină de workshopuri, seara le-a oferit o privire captivantă în lumea circului contemporan prin spectacole memorabile și diverse. “Night and Day”, “Casuela Dream”, “Despliegue” și “Flash Gaga” au fermecat publicul cu povești fascinante, coregrafii impresionante și momente de neuitat.

Artistul Taty din Chile a revenit la cea de-a doua ediție Cluj Circus Days cu un nou spectacol de clovnerie și jonglerie, dar și cu un atelier interactiv de neratat. “Casuela Dream” a fost un spectacol încântător care îmbină arta clovneriei cu jongleria folosind diverse obiecte, integrând publicul ca parte esențială a reprezentației. Fiecare moment este plin de umor și surprize, culminând într-un final spectaculos care te lasă cu gura căscată.

Oamenii care au mers în parcul Feroviarilor s-au putut bucura și de multe ateliere de jonglerie și să învețe lucruri noi.

Participantă: Ideea festivalului e super simpatică, să intri în atmosfera circului, să testezi și tu acrobațiile și jongleriile… Pare ușor. Acum încerc prima oară cu staff nu am mai încercat. Am mai jonglat cu boiuri cu foc. Mă bucur că am un loc unde pot să exersez ceva nou, să dobândesc mai multe cunoștințe.

Motanul, artist: Acesta este un staf, a pornit din tehnica de lupta care s-a transformat într-o jonglerie. Se poate pune foc, se pot pune o grămadă de accesorii pe timp de zi. E un exercițiu bun pentru mâini, pentru spate. Este un flow care a pornit din zona China Antică și odată cu terminarea războaielor s-a transformat într-o artă.

Cluj Circus Days este primul festival de circ contemporan de la noi din țară și anul acesta a ajuns la ediția cu numărul doi.

sursa video: Cluj Circus Days, ziua 2

Te-ar putea interesa si

Comenteaza