Foto/Video: Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a oficiat slujba de Liturghie de la Mănăstirea Nicula în fața a zeci de mii de credincioși veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni

by Bianca Baraboi

A fost ultima zi a pelerinajului de la Mânăstirea Nicula iar începând cu ora 9 Înaltpreasfințitul Andrei alături de un sobor de preoți dar și de PS Teofil Roman de Iberia (Spania), a oficiat slujba de Liturghie de Adormirea Maicii Domnului.

ÎPS Mitropolitul Clujului: “Încă o dată, Maica Domnului ne-a adunat la Nicula. Ne rugăm împreună și nădăjduim să plecăm acasă cu sufletul plin de bucurie. Și, așa cum se cuvine, la Sfânta Liturghie vă spunem și un cuvânt de învățătură. Cuvântul de învățătură de la acest praznic l-aș intitula așa: Maica Domnului în Sfânta Scriiptură. “

Înaltpreasfințitul a predicat despre importanța Maicii Domnului în Sfânta Scriptură, despre rolul acesteia în viața lui Hristos, dar și despre Adormirea Maicii Domnului, amintind câteva momente în care aceasta este pomenită în Evanghelie.

ÎPS Mitropolitul Clujului Andrei Andreicuț: “Pe larg, ne întâlnim cu Maica Domnului în Evanghelia după Luca, în capitolul I, atunci când ni se vorbește despre începutul mântuirii oamenilor. Iată ce zice Sfântul Apostol și Evanghelist Luca: În a șasea lună de la zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, a fost trimis Îngerul Gavriil de la Dumnezeu într-o cetate din Galileea, a cărei nume era Nazareth, către o fecioară logodită cu un bărbat care se numea Iosif din casa lui David, iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea a zis: Bucură-te ceea ce ești plină de har, domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. (…)”

ÎPS Mitropolitul Clujului Andrei Andreicuț: “Ucenicii luați pe nor au fost aduși la Ghetsimani să fie de față la îngroparea Maicii Domnului .Doar Toma lipsea. Și a venit și el după 3 zile și dorind să o vadă, au desfăcut mormântul și Maica Domnului nu mai era acolo. O ridicase Domnul nostru Iisus Hristos la cer.”

Tot astăzi credincioșii au primit sarmale făcute de cei de la mânăstire, după un post bineținut de curățire, dar și apă.

La final de slujbă, și-au umplut sticlele cu apă sfințită, au spus ultimele rugăciuni la icoana sfântă a Maicii Domnului, și au plecat spre case cu inima fericită și plină de har.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza