Premieră la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. În cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală au fost investigate radiografic și apoi cu computerul tomograf șase viori cu o vechime cuprinsă între 100 și 300 de ani. Analiza a fost făcută în baza unei colaborări între universitatea clujeană și Universitatea Transilvania din Brașov, în încercarea de a se obține în viitor instrumente muzicale cu parametri geometrici și structurali modificați față de ai modelelor existente. Se vizează mai ales creșterea calității și a intensității acustice, la un nivel comparabil cu cele ale viorilor considerate de patrimoniu cultural.
Din partea USAMV Cluj-Napoca, de analiza instrumentelor muzicale s-au ocupat conf. dr. Radu Lăcătuș și șef lucrări dr. Robert Purdoiu.
„Interesul nostru în domeniul cercetării se extinde și în afara investigațiilor asupra animalelor de companie, bineînțeles fără a neglija vreodată menirea noastră principală. Ne bucurăm să colaborăm cu cercetători din alte domenii, iar prin serviciile de imagistică medicală și dotările excelente ale laboratorului nostru să contribuim la cercetările efectuate în România. Prin natura investigațiilor oferite ne face o deosebită plăcere să colaborăm cu specialiști din alte domenii, unde evaluarea imagistică se poate implica și poate ajuta la obținerea unor rezultate extrem de interesante”, a declarat Robert Purdoiu.
Rezultatele investigațiilor de la USAMV Cluj-Napoca au fost transmise către Universitatea Transilvania din Brașov, care le va utiliza și publica în cadrul proiectului, împreună cu partenerii săi.
„Analiza structurală a speciilor lemnoase- lățimea inelelor anuale, proporția de lemn târziu/lemn timpuriu, regularitatea inelelor anuale-, geometria viorilor de patrimoniu cultural, volumul de aer din cutia de rezonanță, precum și reconstrucția 3D a acestora, este posibilă numai prin metode nedistructive și neinvazive, așa cum sunt analizele imagistice și radiologice cu raze X și computer tomograf. Mulțumim USAMV Cluj-Napoca pentru implicare și sprijin, dar și proprietarilor viorilor de patrimoniu cultural pentru bunăvoință și amabilitate”, au explicat și reprezentanții Universității Transilvania din Brașov.
La USAMV Cluj-Napoca au fost analizate șase viori care aparțin unor colecționari privați, cea mai veche datând din 1716, o piesă Jacobus Stainer, cu proprietar din Reghin. Celelalte viori datează din anii 1742-1920 (piese Joseph Klotz/Mittewald, o copie Jacobus Stainer, Babos Bela/Hermanstadt, Johann Georg Leeb/Presburg și una fără marcă, pentru care urmează a fi determinate apartenența la o școală de lutieri, vârsta etc), iar proprietarii sunt artiști instrumentiști ai Filarmonicii Brașov.
Pe lângă viorile de patrimoniu au fost investigate și opt viori Maestro, realizate la fabrica de instrumente muzicale din Reghin, parteneră în Proiectul MINOVIS, iar rezultatele analizelor cu raze X și CT urmează a fi comparate cu cele obținute în urma investigărilor la care au fost supuse viorile vechi de sute de ani.
Investigarea acestor viori reprezintă al doilea proiect inedit pentru Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală din cadrul Facultății de Medicină Veterinară (USAMV Cluj-Napoca), după cel din august 2020, când au fost supuse tot investigărilor CT și radiografice o mumie umană, organe umane mumificate, precum și mumii animale, în cadrul unui proiect coordonat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT).