UPDATE | Primele jardiniere au ajuns pe strada Andrei Șaguna din Cluj-Napoca: “Toată lumea e bucuroasă să primească o floare” / “Vrem ca inițiativa să fie dusă mai departe”. FOTO&VIDEO

by admin

Dacă anul trecut campania Centrul Verde a înfrumusețat străzile din zona Pieței Muzeului și a reușit să pună în valoare clădiri care ascund în spatele zidurilor groase o istorie de sute de ani, vara aceasta a venit rândul străzii Andrei Șaguna din centrul Clujului. “Mica Veneție” după cum o numesc cei din cadrul proiectului va fi înfrumusețată cu 1.000 de jardiniere în ghivece. După ce vor fi donate, florile vor fi așezate pe pervazele geamurilor, la balcoane, dar și pe gardurile de protecție din jurul Canalului Morii.

Prima acțiune de livrare a florilor din cadrul proiectului Centrul Verde, al Asociației Daisler, a avut loc ieri, 19 august. 200 de jardiniere în ghivece au fost aduse pe strada Andrei Șaguna.

“Centrul Verde este o inițiativă menită să transforme punctual anumite spații din oraș prin aducerea și donarea unor flori foarte frumoase. Practic ceea ce facem noi e să venim cu foarte multe ghivece pe care să le donăm locuitorilor care trăiesc într-o anumită zonă, astfel încât aceasta să treacă printr-un proces foarte rapid și foarte brusc de transformare.

Am ajuns astăzi pe strada Andrei Șaguna din centrul Clujului, o stradă care nouă ne aduce aminte de ‘Mica Veneție’. Am ajuns aici cu 200 de ghivece, parte din cele 1.000 pe care Asociația Daiszler și partenerii săi le-au pus deoparte pentru ediția 2021 a Centrului Verde. Sperăm ca gestul nostru să fie un început. Mai apoi locuitorii acestei zone să-l ia și să-l ducă mai departe, să decoreze toate balcoanele, geamurile, spațiile pe care le au la dispoziție.

Toată lumea e bucuroasă să primească o floare și cred că dincolo de asta, toată lumea așteaptă un semn ca ceva să se întâmple. Vrem să dăm acel semnal de pornire tocmai pentru ca ceilalți să ne preia inițiativa să o ducă mai departe”, a explicat inițiatorul proiectului, Andi Daiszler.

O terasă deschisă de scurt timp pe strada Andrei Șaguna a fost înfrumusețată cu un strop de culoare.

“Inițiativa mi se pare foarte faină. Noi am deschis terasa de abia două săptămâni. Un strop de culoare în plus este binevenit pentru noi și pentru localul nostru”, a declarat George Pășcuță, managerul unei terase de pe strada Andrei Șaguna.

Cele 200 de jardiniere care au înfrumusețat strada Andrei Șaguna i-au impresionat pe clujenii care treceau prin zonă: “Mi se pare foarte drăguță inițiativa și chiar bine primită. Schimbă aspectul străzii, dar și al orașului Mi-ar plăcea să văd mai multe străzi astfel”, ne spune un clujean.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

FOTO. Strop de culoare în "Mica Veneție" a Clujului 23/08/2021 - 14:51

[…] Andrei Șaguna sau “Mica Veneție” după cum o numesc cei din cadrul proiectului Centrul Verde va fi înfrumusețată cu 1.000 de jardiniere în ghivece. Primele 200 de ghivece au fost aduse în […]

Raspunde

Comenteaza