Cursurile în online continuă. De la începutul pandemiei fiecare universitate a stabilit, în baza autonomiei universitare, modul în care s-au predat cursurile și data susținerii examenelor în mediul online. Având în vedere că situația nu pare să se îmbunătățească, șansele ca elevii să continuie studiile de acasă sunt destul de mari.
Rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Vasile Topa, susține că cel mai probabil elevii se vor întoarce la universitate doar pentru laboratoare.
„Cel mai probabil din octombrie cursurile o să fie tot online şi doar laboratoarele se vor ține față în față, dar asta cel mult 2 luni”, transmite Vasile Topa.
Unii studenți nu sunt încântați de ideea cursurilor online, ba mai mult, așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă în laboratoare. Un student de la UTCN, specializarea robotică, susține că este un mare dezavantaj pentru studenți deoarece nu pot face practica.
„Avem aparatură performantă pe care nu o putem folosi în aceste momente. Ar trebui să facem studii de caz, să facem analize, dar noi acum nu avem nimic palpabil, doar teorie. E mult prea multă imagine și informație care nu poate fi exersată și pusă în practică”, explică studentul pentru Servus Cluj.
Totodată, o altă studentă de la Automatică și Calculatoare susține că pe de-o parte este încântată de idee pentru că își poate împărți timpul cum vrea, dar pe de altă parte, este mult prea multă informație care nu este explicată pe înțelesul studentului, cum se întâmplă în mod normal în sala de curs.
„Mi se pare ok pentru ca suntem acasă toata ziua și ne impartim timpul cum vrem dar în același timp mi se pare și foarte epuizant pentru că profesorii ne dau de 100 de ori mai multe lucruri de făcut și trebuie sa facem totul singuri. Trebuie să fim autodidacți ca să facem față”, povestește studenta.