Furtuna a trecut, pagubele rămân. Școlile din Cluj-Napoca vor primi bani de la Guvern pentru reparații

by Oana Spiru

Acoperisuri sparte, tabla smulsa, săli de clasă inundate, copaci pusi la pamant. 8 școli din Cluj-Napoca au fost puternic afectate de furtunile puternice din ultima perioadă. Premierului Florin Cîțu a transmis faptul că toate școlile afectate de inundații vor primi bani de la Guvern pentru reparații.

În Cluj-Napoca au fost afectate 8 unități de învățământ:

Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior” – acoperiș deteriorat
Colegiul Tehnic De Industrie Alimentară Raluca Ripan- acoperiș deteriorat
Colegiul Tehnic de Construcţii Anghel Saligny – acoperiș afectat
Școala Gimnazială „Traian Darjan”- 3 săli de clasă inundate
Liceul Teoretic „Lucian Blaga”- acoperiș deteriorat
Liceul Special pentru Deficienți de Vedere – parțial afectat acoperișul
Liceul pentru Deficienți de Auz – inundarea centralei termice
Grădinița Mămăruța – probleme la tavan

Specialiști din cadrul primăriei Cluj-Napoca au ieșit pe teren și au verificat toate școlile la care s-au produs pagube. Aceștia au făcut constatări și o evaluare a costurilor, deja fiind în lucru o mare parte dintre școli. Școlile din mediul rural din județul Cluj nu au semnalat Inspectoratului Școlar Județean Cluj probleme.

Conform Premierului Florin Cîțu, Guvernul a aprobat acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, banii urmând să fie folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza