Galeriile echipelor CFR și U Cluj vor un ”Derby de Cluj” fără incidente!

by Christian Suciu

Reprezentanții galeriei CFR-ului au transmis pe pagina oficială de Facebook un îndemn la pace și respect pentru suporterii Universității Cluj, înainte de ”Derby-ul Clujului” de săptămâna viitoare. Suporterii din ”Peluza Vișinie” i-au avertizat pe suporterii rivali că pentru evitarea incidentelor, aceștia să utilizeze strict secțiunea de 3000 de locuri destinată lor deoarece nu vor arăta toleranță față de suporterii care nu se deplasează organizat.

” Gruia este «Alb-Vișinie»  și asta trebuie să fie clar pentru fiecare locuitor din Cluj-Napoca și pentru fiecare suporter de fotbal ardelean. Împreuna cu conducerea clubului am decis ca 3000 de locuri din capacitatea stadionului să fie dată rivalilor noștri pentru a avea parte de un derby puternic și cu o atmosfera frumoasă demnă de un oraș ca și Clujul.

Respectul însă trebuie să fie de ambele parți așa că nu vom tolera suporteri «albi-negri» în Gruia în afara celor deplasați organizat! Fiecare persoană care va veni în Gruia separat de peluza Universității trebuie să își asume toate riscurile la care se va expune.” au transmis reprezentanții galeriei ceferiste.

Suporterii ”Șepcilor Roșii” au transmis la rândul lor că pentru a asigura un meci fără conflicte între cele două rivale, toți suporterii alb-negri care aduc bannere sau steaguri să rămână în sectorul destinat fanilor Universității Cluj.

” În urma întâlnirii organizate marți la sediul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, la care au participat reprezentanți ai cluburilor FC Universitatea Cluj și CFR și reprezentanți ai instituțiilor din sfera ordinii și siguranței publice, s-a stabilit ca suporterii “U” Cluj să poată achiziţiona bilete online, pe www.bilete.ro, în orice zonă a stadionului din Gruia, fără restricţii.   

Cu aceeași ocazie s-a stabilit ca suporterii “U” Cluj să aibă acces în orice zonă a stadionului cu fulare, eșarfe, șepci, îmbrăcăminte cu însemnele clubului nostru, urmând ca accesul cu steaguri și bannere să fie permis doar în sectorul galeriei oaspete de la peluză.” au transmis reprezentanții galeriei U Cluj pe pagina lor de Facebook.

”De asemenea, ambele părți s-au angajat să asigure o atmosferă civilizată la #DerbydeCluj. În speranța că toţi suporterii vor avea acces nerestricționat la partida de luni, facem un apel către iubitorii fotbalului să manifeste o atitudine civilizată şi un comportament corect.  Ne vedem cu toţii în Gruia!” au mai adăugat suporterii bianconerilor.

Prețul bietelor CFR Cluj-Universitatea Cluj, Luni 13 martie ora 20:30:

  • BUSINESS LOUNGE – 500 LEI
  •  VIP B – 120 LEI
  •  VIP A – 100 LEI
  •  TRIBUNA 1 – 40 LEI
  •  TRIBUNA 2 – 35 LEI
  •  PELUZĂ CFR CLUJ – 20 LEI
  •  PELUZĂ OASPEȚI – 20 LEI

Te-ar putea interesa si

3 comentarii

Galeriile echipelor CFR și U Cluj vor un ”Derby de Cluj” fără incidente! – Revista Presei 08/03/2023 - 09:57

[…] post Galeriile echipelor CFR și U Cluj vor un ”Derby de Cluj” fără incidente! appeared first on Stiri de Cluj – Servus […]

Raspunde
Dorin 09/03/2023 - 01:21

Haide U,Hai CFR.
Meci frumos am vrea să fie.
Să vadă toți cum se joacă
Frații când sunt laolaltă

Raspunde
U Cluj 09/03/2023 - 09:52

Eu si cu inca 8 prieteni o sa venim, cu fulare alb-negre la gat, “dezorganizati”, inafara peluzei, o sa stam la tribuna 2, acolo unde vom fi probabil in jur de 5-6.000 de “U”-isti si chiar vreau sa vad ce o sa patim ! De ce ne tot amenintati, scarnaviilor?

Raspunde

Comenteaza